Munca în birouri după 15 mai. Prof. Rafila: Să suplimenteze acest personal!

Alexandru Rafila spune că reluarea activității în clădirile de birouri va presupune mai multe măsuri de prevenire a răspândirii virusului.

După 15 mai, odată cu posibila ieşire din starea de urgenţă, ar putea reîncepe şi activitatea clădirilor de birouri, un pas important pentru reluarea activităţii economice, dar care trebuie făcut cu îndeplinirea unor condiţii. 

„Trebuie în primul rând să le facă ture, să stea mai puţin, ideal e să ai jumătate din efectiv şi dacă poţi să ai separatoare, care nu înseamnă să faci neapărat pereţi, dar nişte separatoare, care pot fi şi transparente, care trebuie şterse periodic", a declarat Alexandru Rafila la „Marius Tucă Show".

Igiena şi curăţenia trebuie făcute temeinic şi, pentru asta, trebuie să existe personal dedicat, mai spune medicul.

„Ce e interesant, sfatul pe care îl oferă inclusiv Organizaţia Internaţională a Muncii, este să suplimenteze personalul pentru curăţenie. Să nu îl supraîncarce cu activitate, să angajeze persoane care să ţină un nivel important de curăţenie, să reglementeze accesul în spaţiile comune, în toalete, în bucătării", a mai spus preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Alexandru Rafila susține că autorităţile trebuie să facă un ghid cu recomandări pentru realuarea activităţii economice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel