Sociologul Gelu Duminică a analizat comportamentul unei părți din societate față de muncitorii străini care vin în România să își câștige traiul, în mod cinstit.
În presă, tot mai multe opinii din partea politicienilor și chiar a unor sociologi vin să atace deschiderea României față de muncitorii străini, adesea veniți din Asia.
O nouă teorie spune că România ar face mai bine să modifice condițiile de acordare a cetățeniei în cazul celor din Republica Moldova, în așa fel încât să îi obligăm pe aceștia să rămână în țară pentru o anumită perioadă de timp. Prin urmare, se presupune că putem acoperi lipsurile forței de muncă, în acest fel.
Sociologul Gelu Duminică a criticat această propunere, întrucât încalcă principiile de liberă circulație pentru moldovenii care au primit deja cetățenia și, pe de altă parte, chiar dacă i-am obliga să muncească aici pe cei care urmează să aplice, tot nu putem ocupa suficiente locuri de muncă încât să putem rezolva deficitul.
„În momentul în care ești cetățean, ai toate drepturile cetățenilor. Cum poți să induci niște drepturi suplimentare pentru o parte din cetățenii tăi? E absurdă teoria. Nici la noi nu se dă cetățenia pe loc, dar o dată ce o primești e libertatea ta să pleci unde vrea sufletul tău. Că ne place sau nu ne place, România nu se află într-o situație demografică bună - în conformitate cu ceea ce ne transmite mediul economic, România are nevoie de un milion de noi angajați în următoarea perioadă.
Că ne place sau nu ne place, nu avem în interior acest bazin demografic, că nu-l avem. Se spune că ar fi trebuit să înăsprim criteriile de acordare a cetățeniei prin condiționarea lor pe piața muncii, pentru un an sau doi. Cum Dumnezeu să faci asta? Ei nu vin să muncească în România, ci pentru studii sau pentru a pleca mai apoi în Uniunea Europeană, pe lângă voința simbolică de reîntregire cu neamul. Nici nu avem un milion de cetățeni moldoveni care să vină să muncească la noi”, a declarat sociologul Gelu Duminică.
Sociologul a precizat și faptul că există studii încă din 2009 care arată că trebuie să ne schimbăm atitudinea față de muncitorii străini dacă ne mai dorim o economie.
„Clar suntem nepregătiți pentru ceea ce urmează. Ceea ce trebuie noi să facem e să înțelegem cu adevărat ce urmează. Studiile ne spun ce urmează încă din 2009. În Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice, din 2009, echipă din care am făcut și eu parte, iar coordonator a fost domnul profesor Marian Preda, noi am spus toate aceste riscuri. Noi am spus încă de atunci că România, printre altele, trebuie să devină o țară multiculturală, pentru că din punct de vedere demografic stăm prost. Faptul că noi am pierdut 15 ani și am făcut mult mai puține decât am fi putut face, sigur că ridică niște provocări, dar nu putem spune că nu s-a făcut nimic”, a mai declarat Gelu Duminică.
„E așa multă ipocrizie și doză de superioritate în povestea asta! Europa catolică ne-a acceptat pe noi, români ortodocși, punându-ne la dispoziție chiar și biserici. Milioane de cetățeni români sunt în afara granițelor să muncească. Aproape că nu există familie care să nu aibă un membru în afara granițelor. Noi suntem în situația în care avem cea mai largă diasporă din rândul persoanelor active, după Siria. Cu toate acestea, suntem printre cele mai reticente țări când vine vorba de primirea imigranților. Nu e un paradox?
Sunt ucraineni, în momentul de față, în România. Ați văzut că a început să se întețească discursul împotriva lor? Ei sunt tot ortodocși! Pe lângă asta, au și aceeași culoare a pielii, dar tot s-a umflat orezul printr-o parte dintre români. Și o să se umfle și mai rău în 2024, stați pe aproape! Problema nu este că cei care vin nu sunt ortodocși. Problema este modul în care îi abordăm pe imigranți, pe străini, aici e problema. Noi am consumat retorica asta de respingere a străinului dintotdeauna. În poveștile copilăriei noastre cum era zugrăvit veneticul? Niciodată nu era de încredere, mereu îți voia răul. Luați balada fondatoare - „Miorița”. Cine erau ciobănașii care ne voiau răul? Străinii”, a continuat sociologul.
Sociologul a vorbit și despre modul în care politicienii vor specula acest subiect, anul următor:
„Va fi o presiune majoră din partea economică, de a mări numărul, dar și o presiune politică de a micșora cota. Dar ținând cont de principiul că „nu moare vaca care dă lapte”, economicul va câștiga până la urmă. Și nu are cum să nu câștige. Cel mai sănătos lucru pentru economia românească este să deschidă porțile imigranților. Economia nu poate să reziste altfel, cu o proporție de patru pensionari la un angajat, peste vreo zece ani”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News