Politologul Alina Mungiu Pippidi, președinte fondator al SAR, în plin scandalul de trafic de influență în care se află Mircea Băsescu, oferă mai multe argumente pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, nu fără a aprecia ironic că acesta a susținut, de câte ori numele său a fost implicat în vreun scandal, că nu poate controla nimic.
Într-un material postat pe site-ul romaniacurata.ro, intitulat "Ce poate și ce nu poate controla șeful statului", Alina Mungiu Pippidi readuce în mentalul colectiv câteva evenimente care s-au petrecut în cele două mandate la Cotroceni ale lui Traian Băsescu, în cazul cărora declarațiile președintelui surprindeau, și conchide ironic că "Pentru siguranța noastră colectivă, musai să îi lăsăm controlul forțelor armate și serviciilor secrete cît om mai putea acestui ins incapabil să controloze orice".
Iată ce scrie politologul Alina Mungiu Pippidi:
"Traian Băsescu spune, și sună just, că nu își poate controla fratele, căruia nu îi rămîne decît să umble cu interlopii în văzul lumii și să schimbe cu ei pupături și eventual mormane de dolari.
Nu își poate controla nici fiica, atunci cînd pentru propriul său partid candidează la Parlamentul European, deși s-a lăudat recent la TV că el punea oamenii pe lista PDL pentru europarlamentare, contrar Constituției.
Nici partidul nu l-a putut controla, deși Emil Boc nu făcea nimic fără să-i spună, și așa a ajuns intermediarul Marian Căpățînă, azi la DNA, candidat ARD în 2012, deși Monica Macovei trăsese semnalul de alarmă.
Nu a putut controla nici electoratul, care, stupid cum îl știm, a votat masiv pentru alternativa la acea oră la d-l. Căpățînă, USL, fără să se prindă că astfel rata alternativa pură la ofertă în acele alegeri.
Nu are cum să controleze nici ca un consilier prezidențial care se întîlnește în exercițiul funcțiunii cu un teren tocmai copt de vînzare să nu i-l aducă pe tavă.
Și ce bărbat poate controla ce fac toate femeile cu care s-a întreținut vreodată, darămite soții lor, asociații soților lor și toți decidenții care le atribuie contracte cu statul? Imposibil.
Și chiar atunci cînd una o ia de-a binelea razna și se vrea ministru, șef de partid și președinte al României, cum o poate aduce președintele sub control? Să fim onești: nu poate omul face nimic.
Musai să îi lăsăm controlul forțelor armate și serviciilor secrete cît om mai putea acestui ins incapabil să controloze orice. Pentru siguranța noastră colectivă", a scris Alin Mungiu Pippidi.
40% dintre români consideră că Traian Băsescu avea cunoştinţă de discuţiile purtate de fratele său pentru eliberarea lui Bercea Mondial
Un recent sondaj de opinie AVANGARDE, desfăşurat în perioada 19-20 iunie 2014 şi prezentat în cadrul emisiunii "Punctul de întâlnire", la Antena3, referitor la scandalul generat de acuzarea fratelui preşedintelui Traian Băsescu de trafic de influenţă şi arestarea sa pentru 30 de zile, relevă faptul că majoritatea românilor consideră că Traian Băsescu avea cunoştinţă de discuţiile purtate de Mircea Băsescu pentru eliberarea lui Bercea Mondial.
La întrebarea "În opinia dvs., Preşedintele României ştia despre discuţiile purtate de fratele său pentru eliberarea lui Bercea Mondial?", cea pe baza căreia s-a constituit sondajul de opinie AVANGARDE, românii au răspuns în următoarele procente:
40% Da, ştia
29% Nu, nu ştia
17% Nu pot aprecia
14% Nu am auzit despre scandal
Sondajul este reprezentativ la nivel naţional, la întrebare au răspuns telefonic 900 de persoane, iar marja de eroare este de +/- 3,327%. (C.S.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu