Locuitorii municipiului Suceava ar putea beneficia din nou de ştrand, începând din 2021, după ce primarul Ion Lungu a semnat, miercuri, contractul de execuţie pentru reabilitarea şi modernizarea vechiului obiectiv din cartierul Iţcani.
Primarul a declarat, într-o conferinţă de presă, că lucrările de construcţie se vor realiza de către o asociere de firme, iar investiţia, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, are un termen de execuţie de 24 de luni.
Investiţia presupune construirea unui bazin principal cu o suprafaţă de 1.250 de metri pătraţi, un bazin cu apă sărată cu o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, un bazin pentru copii cu suprafaţă de 420 de metri pătraţi, o terasă amenajată pentru alimentaţie publică, un pavilion administrativ şi unul pentru vestiare, grupuri sanitare, pavilion de control acces, spaţiu de joacă amenajat pentru copii, spaţiu verde amenajat pentru relaxare, două platforme plajă cu nisip cu o suprafaţă totală de 1.120 metri pătraţi şi o platformă plajă deck cu o suprafaţă de 700 de metri pătraţi.
Proiectul include şi alimentare cu energie electrică, gaze naturale, reţele de telecomunicaţii, sistem supraveghere video, sistem sonorizare publică, reţea de alimentare cu apă şi reţea de canalizare.
"Practic, facem un ştrand nou", a spus Lungu.
Ştrandul Iţcani a fost amenajat în imediata vecinătate a sistematizărilor hidrologice ale râului Suceava şi a funcţionat din anul 1980 ca ştrand de folosinţă publică a municipiului.
Potrivit consilierului judeţean Dan Ioan Cuşnir, în perioada 2008-2017, Ştrandul Iţcani a fost închiriat de la Primăria Suceava de SC Taylan Internaţional SRL, aparţinând deputatului PDL la acea vreme, în prezent PNL, Ioan Bălan. Cuşnir susţine că, prin contract, SC Taylan International era obligată să facă investiţii de 150.000 de euro, dar în zece ani a plătit doar redevenţe de mai puţin de 2.000 de lei.
În prezent, cele trei bazine descoperite ce constitue acest amplasament, precum şi zona din proximitatea lor cu platforme, vestiare şi amenajări exterioare se află într-o stare avansată de degradare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News