Municipiul în care s-a depășit rata de infectare de 3,40 la mia de locuitori

Un alt municipiu din România a depășit rata de 3 la mia de locuitori în ceea ce privește infectările cu coronavirus. 

Incidenţa cumulată în ultimele două săptămâni a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori este de 3,40 în municipiul Caracal şi de 2,59 în municipiul Slatina, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Olt, scrie Agerpres. 

Sursa citată menţionează că luni s-a întrunit în şedinţă Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Olt care a adoptat o hotărâre privind restricţiile ce vor fi instituite în localităţi cu incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori, cu incidenţă între 3 şi 1,5 la 1.000 de locuitori precum şi în cele cu incidenţă a cazurilor mai mică de 1,5 la mia de locuitori.

Cea mai mare incidență 



Cea mai mare incidenţă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în municipiul Caracal - 3,40, iar în localitate sunt interzise spectacolele şi concertele precum şi activitatea restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor. La Caracal este interzisă şi activitatea operatorilor de jocuri de noroc şi este obligatorie purtarea măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.

Potrivit comunicatului Prefecturii Olt, în judeţ incidenţa cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori în următoarele localităţi: municipiul Slatina (2,59), comuna Brâncoveni (2,56), comuna Cezieni (2,40), comuna Milcov (2,30), comuna Perieţi (1,91), comuna Optaşi-Măgura (1,77), comuna Icoana (1,71), comuna Nicolae Titulescu (1,69), comuna Valea Mare (1,60), comuna Dobreţu (1,60), comuna Tufeni (1,53); comuna Bârza (1,53).

În aceste localităţi activităţile cinematografelor şi ale instituţiilor de spectacole sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului, la fel şi activitatea cu publicul a restaurantelor, cafenelelor şi operatorilor de jocuri de noroc în interiorul clădirilor.

Restricții impuse 



Programul de funcţionare al cafenelelor şi restaurantelor a fost restricţionat şi se va desfăşura numai în intervalul orar 6,00 - 23,00 şi purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise aglomerate şi în preajma şcolilor este obligatorie.

În celelalte localităţi din judeţ au fost de asemenea introduse restricţii, astfel că activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor se va desfăşura numai în intervalul orar 6,00 - 23,00 şi numai la o jumătate din capacitatea spaţiului, iar masca de protecţie este obligatorie în spaţiile publice deschise aglomerate, în zonele pietonale comerciale şi în apropierea şcolilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel