Municipiul Lugoj a rămas fără primar. Prefectul de Timiș: Situația, inacceptabilă

Inquam Photos/ Octav Ganea
Inquam Photos/ Octav Ganea

Când își preiau mandatul primarii aleși în 9 iunie 2024 și de ce situția de la Lugoj este ”inacceptabilă”.

Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, a declarat, joi, că situația municipalității din Lugoj este inacceptabilă, după demisia viceprimarului cu atribuții de primar și incapacitatea Consiliului Local de a desemna un înlocuitor.

Astfel, reprezentantul Guvernului în teritoriu le cere actualilor consilieri locali, în funcție, să dea dovadă de responsabilitate, să se întrunească de urgență într-o ședință de Consiliu Local și să-și aleagă un viceprimar, până la preluarea oficială a mandatului de către primarul ales în 9 iunie.

”Situația de la Lugoj este inacceptabilă. Demisia viceprimarului cu atribuții de primar și incapacitatea Consiliului Local de a desemna un înlocuitor lasă în derivă activitatea municipiului.

Secretarul general are atribuții extrem de limitate, neputând nici măcar semna plăți pentru salarii și utilități. Investirea noului primar și a Consiliului Local va mai dura zile bune, pentru că validarea mandatelor se face în instanță și ține de niște termene ce nu pot fi urgentate. Tot ce pot face ca prefect este să prioritizez ședința de învestire.

Până atunci, le solicit actualilor consilieri locali să dea dovadă de responsabilitate, să își aducă aminte că au depus un jurământ, să se întrunească de urgență într-o ședință de Consiliu Local, să-și aleagă un viceprimar pentru aceste ultime zile din mandat și să asigure funcționalitatea primăriei”, arată prefectul pe pagina sa de Facebook.

Mihai Ritivoiu face apel și la cetățenii municipiului Lugoj, cărora le cere le să fie atenți la ceea ce fac aleșii lor, pentru că lăsând la o parte ”discursurile electorale sforăitoare”, este un moment în care pot să vadă adevărata față a celor care îi reprezintă și ”dacă ei mai merită vreodată încrederea lor”.

În prezent, secretarul-șef este responsabil de buna desfășurare a lucrurilor. În alegerile din 9 iunie, fostul edil-șef Claudiu Alexandru Buciu s-a plasat după social-democratul Călin Dobra, scrie Agerpres.

Ce spune legea privind preluarea mandatului de primar

Alegerile din acest an au avut loc mai devreme decât cele din 2020, care au fost ”împinse” până în septembrie 2020, din cauza pandemiei și a stării de alertă care a existat la acel moment, iar potrivit Legii 84/2020, mandatele aleșilor locali au fost prelungite până la data de 1 noiembrie 2020.

Codul administrativ aflat în vigoare în prezent precizează că ”mandatul primarului, consilierului local, președintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 4 ani și se exercită în condițiile legii”. În acest context, în absența oricărei alte modificări legislative, mandatele primarilor, consilierilor locali, președinților Consiliilor Județene și consilierilor județeni aleși în 9 iunie vor începe la data de 1 noiembrie 2024.

Reamintim că până la scrutinul din 2020, alegerile locale din România au avut loc în luna iunie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel