Mai puţin de 20 de primari din judeţul Mureş au participat, joi, la dezbaterea publică privind regionalizarea organizată la Palatul Administrativ din Târgu Mureş, lipsind majoritatea edililor USL şi UDMR, iar prefectul Marius Paşcan a acuzat liderii opoziţiei că le-au interzis edililor să participe.
Dezbaterea publică privind regionalizarea a fost convocată la Palatul Administrativ din Târgu Mureş, la iniţiativa vicepreşedintelui PDL Dorin Florea, care este şi primarul din Târgu Mureş, iar la eveniment au participat mai puţin de 20 de primari, din cei peste o sută din judeţ, lipsind majoritatea edililor din USL şi UDMR, dar şi unii ai PDL, transmite Mediafax.
În cadrul dezbaterii, prefectul de Mureş, Marius Paşcan, le-a spus primarilor că varianta UDMR privind reorganizarea administrativă, în care Mureşul ar constitui o regiune împreună cu Covasna şi Harghita, ar fi defavorabilă din punct de vedere economic, plasând această regiune "pe locul 14 din 15" în ce priveşte PIB pe cap de locuitor.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat că vrea "să aibă temele făcute" în momentul în care susţine ca regiunea formată din Mureş, Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu şi Alba să aibă "capitala" la Târgu Mureş, după care i-a invitat pe edili să studieze argumentele în acest sens şi să vină cu propuneri la rândul lor, la următoarea întâlnire.
"Cu o mapă întocmită de primari şi cu principiile judeţului Mureş mă duc oriunde să mă lupt pentru prioritatea aceasta de Mureş capitală (a regiunii). E important să te duci pe argumente, nu pe emoţii, emoţia am văzut ce a însemnat, emoţia domnului Marko Bela, din păcate - refuzul abordării acestui subiect", a declarat Florea, la ieşirea de la dezbatere.
Florea şi Paşcan şi-au exprimat nemulţumirea privind numărul mic de primari care au dat curs invitaţiei de a participa la dezbaterea publică privind regionalizarea, prefectul Marius Paşcan acuzând liderii opoziţiei că le-au interzis edililor să participe la eveniment.
"S-a primit ordin pe linie politică. Unor primari li s-a trimis un material în care li se ordonă să nu participe. Acest lucru e descalificant pentru cei care trimit astfel de ordine şi umilitor pentru primari, întrucât îi pune într-o situaţie în care nu au dreptul la opinie şi la o poziţie personală, deşi ei sunt cei care ar trebui să aibă ceva de spus pe acest subiect", a spus prefectul.
Paşcan a precizat că i-a parvenit un comunicat al USL, "nesemnat, dar trimis tuturor primarilor", în care acestora li se spune că nu trebuie să participe la dezbaterea publică, întrucât cetăţenii trebuie să fie cei care decid reorganizarea.
"Sunt de acord, dar înainte trebuie să convenim şi la nivelul capilor de administraţie publică", a spus Paşcan.
În ce priveşte lipsa primarilor UDMR din judeţ, Paşcan a declarat că ştie doar că Dorin Florea a fost sunat de preşedintele UDMR Mureş, Kelemen Attila, care şi-a exprimat poziţia defavorabilă în ceea ce priveşte întâlnirea.
"Nu cred că trebuie să ne asumăm aceste lucruri exclusiv politic, discutăm cu primarii şi apelăm la calitatea lor de administratori ai unei comunităţi", a spus Paşcan, care nu a dorit să comenteze lipsa de la întâlnire a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mureş, de asemenea condus de UDMR.
Prefectul a precizat că nu susţine varianta UDMR privind reorganizarea administrativă, ci pe cealaltă, care presupune o regiune formată din şase judeţe - Mureş, Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu şi Alba.
"Am fi între primii, pentru că avem în regiune judeţe puternice - Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, mai puţin puternice fiind Harghita şi Covasna", a spus prefectul, care a precizat că aceasta nu înseamnă că şi-ar dori o regiune fără cele două judeţe, ci doar că acestea "trebuie raliate judeţelor mai puternice".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu