Peste 4.600 de arbitraje vor fi efectuate, sâmbătă şi duminică, pentru câini proveniţi din 33 de ţări, la cele şase expoziţii de la Târgu Mureş programate să se desfăşoare sub genericul "Dracula", dintre care două internaţionale - "Dracula Dog Show" şi "Transilvania Dog Show".
"Asociaţia Chinologică Mureş şi Federaţia Chinologică Internaţională organizează şase expoziţii de mare anvergură, două expoziţii internaţionale 'Dracula Dog Show' şi 'Transilvania Dog Show' şi patru expoziţii naţionale, la care şi-au anunţat participarea peste 4.500 de câini din 33 de ţări, peste 300 din România. Expoziţia nu doar că este cea mai mare din România, ci şi din Estul Europei. Este o expoziţie de frumuseţe, nu trebuie să ne gândim doar la partea financiară a lucrurilor. Este o expoziţie de frumuseţe în care, dacă eşti crescător, ai ocazia să arăţi tuturor frumuseţea exemplarului tău. Este adevărat că este o competiţie între crescători, fiindcă fiecare doreşte să câştige şi încearcă să se impună, fiindcă este un prestigiu. Timp de două zile vor fi peste 4.600 de arbitraje, asta înseamnă că vom avea peste 800 de câini pe expoziţie 'Dracula Dog Show', iar în total avem 6 expoziţii. Nu toţi proprietarii au optat să participe la toate cele şase expoziţii, unii merg pe expoziţiile 'Dracula Dog Show', unde prestigiul este mai mare, alţii pe 'Transilvania Dog Show', iar unii optează doar la cele patru expoziţii naţionale", a declarat, sâmbătă, preşedintele Asociaţiei Chinologice Mureş, Lokodi Csaba Zsolt, organizatorul principal al evenimentului.
"Dracula Dog Show" de la Târgu Mureş se desfăşoară sub egida Federaţiei Chinologice Internaţionale, la eveniment participând câteva sute de câini campioni la prestigioase competiţii internaţionale, inclusiv campioni mondiali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu