Mureş: Un proiect al Fundaţiei ADEPT Transilvania, pe lista scurtă a potenţialilor câştigători în cadrul unei competiţii internaţionale

Un proiect al Fundaţiei ADEPT Transilvania, care îşi propune restaurarea pajiştilor şi crearea de trasee tematice în localitatea Angofa, de lângă Sighişoara, a fost selectat pe lista scurtă a proiectelor luate în considerare spre finanţare de Asociaţia Europeană de Conservare a Mediului (EOCA), în cadrul unei competiţii internaţionale, potrivit unui comunicat de presă remis de fundaţie Agerpres.

Câştigătorul va fi desemnat în urma votului public, de aceea cei interesaţi să susţină proiectul o pot face accesând site-ul EOCA - www.outdoorconservation.eu sau vizitând pagina de socializare a fundaţiei, până în data de 21 octombrie.

Prin acest proiect, se doreşte transformarea unei foste şcoli într-un centru turistic, crearea de trasee pentru biciclişti care să lege Angofa de Sighişoara şi de opt sate săseşti din zonă, precum şi restaurarea câtorva hectare de fâneaţă şi punerea în valoare a biodiversităţii.

"În cadrul proiectului, vom restaura câteva hectare de fâneaţă, vom curăţa terenurile de specii de plante invazive şi de deşeurile plastice, vom
implica comunităţile locale prin acţiunile de ecologizare, plantare de pomi. De asemenea, vom marca 5 km de trasee tematice în această zonă, ce se bucură de o biodiversitate extraordinară. În plus, sperăm ca prin intermediul acestui proiect să creştem numărul de vizitatori prin transformarea fostei şcoli într-un centru turistic funcţional, echipat cu panouri informative şi hărţi. Vom deschide şi o cafenea pentru vizitatori şi vom construi 1,5 km de trasee de bicicletă, care să continue cei 100 de km deja existenţi în zonă, asigurând legătura cu Sighişoara şi celelalte 8 sate săseşti incluse în reţeaua de mountain bike, care reuneşte peste 70 de furnizori de servicii de turism "verde"", se arată în comunicatul de presă.

Fundaţia ADEPT Transilvania este singura reprezentantă a României în această competiţie internaţională lansată de EOCA, concurând la categoria "Peisaje şi Faună sălbatică", alături de organizaţii din Namibia, Tanzania, Borneo şi Capul Verde.

Această fundaţie, înfiinţată în urmă cu 15 ani, se dedică conservării biodiversităţii şi dezvoltării rurale şi este situată în Saschiz, judeţul Mureş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel