Musonul a făcut cel puţin 650 de morţi în ultimele două săptămâni în Asia de Sud, potrivit unui nou bilanţ oficial dat publicităţii luni de autorităţile din ţările afectate şi citat de AFP.
Sezonul musonic, care durează din iunie până în septembrie, este esenţial pentru irigarea culturilor şi alimentarea cu apă a acestui subcontinent care găzduieşte o cincime din populaţia lumii, însă anual, ploile aduc şi o procesiune de morţi şi de distrugeri. În India, Bangladesh şi Nepal, peste 10 milioane de persoane au fost afectate de ploile torenţiale, în urma cărora zeci de mii de oameni au fost siliţi să-şi părăsească casele.
Cu o populaţie de 1,3 miliarde de persoane, India a raportat cel mai mare mare număr de decese, 460, în contextul în numeroase districte din statele din nordul şi nord-estul ţării au fost complet izolate în urma inundaţiilor.
De asemenea, duminică, fulgerele au ucis 37 de persoane în diferite părţi ale statului Uttar Pradesh, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor. În Nepal, cel mai recent bilanţ al inundaţiilor indică 90 de morţi şi 29 de dispăruţi, însă ceea ce a fost mai rău pare să fi trecut pentru această naţiune himalayană.
'Prognozele anunţă ploi în această săptămână şi suntem în alertă, dar nu ne aşteptăm ca aceasta să aibă un impact major', a declarat Bedh Nidhi Khanal, un responsabil din cadrul Ministerului de Interne din Nepal.
În Bangladesh - ţară unde o treime din suprafaţă este inundată - cel puţin 97 de persoane au murit din 10 iulie, potrivit autorităţilor. Guvernul din Bangladesh a deschis mii de adăposturi de urgenţă pentru victimele inundaţiilor şi a trimis provizii alimentare comunităţilor afectate, în contextul în care numeroase locuinţe şi terenuri agricole au fost distruse. De asemenea, Pakistanul a înregistrat circa 30 de decese în urma intemperiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu