Mutare Agenția Europeană a Medicamentului. Angajații vor să rămână la Londra

Alegerea necorespunzătoare a oraşului care va găzdui Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) după Brexit va crea "o criză de sănătate publică" în Uniunea Europeană (UE), a avertizat instituţia. Motivul este că aproape jumătate dintre noile sedii propuse nu vor permite atragerea personalului necesar pentru o funcţionare eficientă, se arată într-un articol apărut, marţi, în publicaţia Financial Times (FT). 

Mai multe oraşe europene oferă diferite facilităţi, precum scutire de la plata chiriei, clădiri de referinţă sau servicii de relocare personalizate, în încercarea de a câştiga cursa pentru a găzdui cele două prestigioase agenţii UE care vor trebui să plece de la Londra după Brexit. 

Relocarea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi a Autorităţii Bancare Europene (EBA) promite să dea un stimulent economiilor oraşelor care vor găzdui aceste agenţii, însă concurenţa este una dură. Nu mai puţin de 19 oraşe, printre care şi Bucureşti, se luptă pentru a găzdui sediul EMA, care are 890 de angajaţi, faţă de 170 de angajaţi în cazul EBA. 

Pe lângă sutele de locuri de muncă bine plătite, EMA atrage anual aproximativ 36.000 de experţi la reuniunile sale, o adevărată mană cerească pentru hoteluri. Şi, mai important, Agenţia care aprobă şi monitorizează siguranţa medicamentelor din UE poate fi un magnet pentru viitoarele investiţii în sectoarele farmaceutic şi al biotehnologiei. 

Angajaţii EMA au indicat că sunt reticenţi în a se muta în multe dintre oraşele propuse să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului. 

Un studiu realizat în rândul a 92% dintre salariaţii EMA a arătat că mai puţin de jumătate din personal ar fi dispus să se mute în nouă din oraşele candidate. În opt dintre aceste oraşe - pe care EMA nu le-a nominalizat - ar vrea să se mute sub 30% din angajaţii agenţiei. 

În eventualitatea că una dintre aceste locaţii va fi aleasă, EMA "nu va putea opera" şi "va fi o încurcătură pe piaţa unică europeană pentru medicamente", avertizează Agenţia Europeană a Medicamentului. 

Doar cinci din oraşele candidate ar convinge peste 65% dintre angajaţii EMA să se mute, conform studiului. Instituţia estimează că o recuperare completă a serviciilor va dura între doi şi trei ani dacă unul din cele mai populare oraşe este ales pentru a găzdui Agenţia care aprobă şi monitorizează siguranţa medicamentelor din UE. 

Orașele din pole-position și ofertele avantajoase

Analiştii consideră că, în cazul Agenţiei Europene pentru Medicamente, cursa este foarte strânsă, Stockholm, Copenhaga, Amsterdam, Dublin, Barcelona, Milano, Viena şi Lille fiind pe lista oraşelor care fac eforturi de promovare. 

Unii dintre concurenţi au oferit clădiri de birouri noi-nouţe, sau care vor fi construite special pentru nevoile EMA, chiar dacă există semne de întrebare cu privire la posibilitatea ca aceste clădiri să fie terminate în cele 16 luni scurse între luna noiembrie 2017, când vor fi anunţate oraşele care vor găzdui cele două agenţii, şi luna martie 2019, când Marea Britanie ar urma să iasă din UE. 

Alte oraşe oferă clădiri de referinţă. Astfel, Barcelona oferă Turnul Agbar, iar Milano oferă Pirelli Tower, un simbol al renaşterii economice a Italiei după cel de-al doilea război mondial. În schimb, Atena oferă două foste depozite de tutun, o alegere oarecum nepotrivită pentru o instituţie europeană responsabilă de sănătatea publică. 

Pe de altă parte, Copenhaga a selectat o clădire care se află la doar 10 minute de aeroport şi, de asemenea, a promis că va plăti chiria pentru această clădire timp de 20 de ani. Capitala Danemarcei nu este singurul oraş candidat care oferă o chirie subvenţionată. Viena, care candidează atât pentru sediul EMA, cât şi pentru cel al EBA, oferă scutirea de la plata chiriei timp de 25 de ani, în timp ce Varşovia se oferă să plătească jumătate din costurile chiriei timp de 10 ani. 

Comisia Europeană va evalua diferitele oferte până la data de 30 septembrie, pe baza unor criterii convenite anterior, precum acces la infrastructură şi posibilitatea continuării activităţilor, înainte ca miniştrii din cele 27 de stat membre UE să ia o decizie prin vot în luna noiembrie. Procedura de vot va fi una secretă, dar acest lucru nu exclude negocierile din culise, în presă apărând deja speculaţii că Franţa a acceptat ca Frankfurt să obţină sediul EBA cu condiţia ca noul sediul al EMA să fie la Lille. 

În cazul României, Guvernul de la Bucureşti a anunţat, pe 21 iulie, că a fost finalizat dosarul de candidatură pentru relocarea de la Londra la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel