Președintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, de lângă liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, că alianța care tinde spre fuziune între PNL și PDL înseamnă ruperea colaborării dintre PNL și PSD în teritoriu, unde "USL trăiește" și după anunțul oficial al divorțului.
Antonescu a declarat că speră ca liberalii să renunțe cât mai curând la alianțele cu PSD de la nivelul administrațiilor locale.
”Intenţia noastră este asta, sigur că e un lucru complicat, dar intenţia noastră este asta şi în Biroul Politic Naţional al PNL, care va fi reunit cât de curând, vom propune această decizie politică. Pentru că noi trebuie să fim cât se poate de hotărâţi în a construi de jos în sus şi coerent aceste lucruri. În momentul în care decidem, acesta este un pas foarte semnificativ spre fuziune, spre temelia unei fuziuni.
Da, chiar dacă asta va costa în anumite judeţe sau localităţi ieşirea dintr-o majoritate sau schimbarea unei majorităţi, noi trebuie să ne comportăm ca nişte oameni serioşi din punct de vedere politic şi corecţi”, a spus Crin Antonescu.
Puterea nu a avut încă o reacție față de alianța PNL - PDL și rămâne de văzut dacă social-democrații vor folosi în continuare ca slogan de campanie sintagma "USL trăiește".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu