Viorica Dăncilă urmează să se întâlnească cu deputații și senatorii din grupurile parlamentare ale PSD, precum și cu membri din Guvern.
Viorica Dăncilă se va întâlni, luni după-amiază, cu deputații și senatorii din grupurile parlamentare ale PSD, precum și cu membri din Guvern, au declarat surse politice pentru Mediafax. Discuțiile au loc în contextul în care moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată joi de Legislativ.
Premierul a afirmat, în mai multe rânduri, că moțiunea de cenzură nu va trece și că va veni în Parlament cu remanierea guvernamentală după moțiune.
Moțiunea de cenzură a fost citită joia trecută în Parlament și urmează să fie dezbătută și votată în plenul reunit de joi, începând cu ora 10.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu