Mutu, pronosticuri. Cine va câștiga EURO 2020 și Champions League 2021

Adrian Mutu
Adrian Mutu

Fostul fotbalist Adrian Mutu, în prezent antrenor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în opinia sa selecţionata Olandei va câştiga Campionatul European, care se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 11 ţări printre care şi România.

Publicitate

Fostul fotbalist Adrian Mutu, în prezent antrenor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în opinia sa selecţionata Olandei va câştiga Campionatului European, care se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 11 ţări printre care şi România.

"Campionatul European este mult mai dificil decât Cupa Mondială. Calitatea echipelor participante este una ridicată, iar nivelul este apropiat. De data asta va fi şi organizat altfel, selecţionatele vor trebui să călătorească în mai multe ţări, va apărea şi oboseala. Vom vedea echipe puternice şi jucători foarte talentaţi, însă eu cred că Olanda va avea un cuvânt greu de spus la EURO 2020. Am văzut în calificări o echipă specială a Olandei şi cred că va reuşi să câştige ceva important. Sigur, este şi Franţa la un nivel înalt, însă eu merg pe mâna Olandei la acest turneu final", a afirmat Mutu.

VEZI ȘI Ianis Hagi, posibil transfer la Sevilla. Rakitic: Îl întâmpin cu braţele deschise

Manchester CIty, favorită în finala Champions League



În ceea ce priveşte finala Champions League de sâmbătă, tehnicianul a subliniat că Manchester City este favorită în duelul cu Chelsea Londra.

"Cred că ambii antrenori se cunosc foarte bine, echipele la fel, pentru că se întâlnesc des în Premier League. Dar, dacă ar fi să pariez, aş paria pe cei de la Manchester City pentru că eu consider că acesta este anul lor. City aşteaptă de mult să câştige Champions League. A încercat de mai multe ori să îşi adjudece acest trofeu, iar acum cred că a venit rândul să îl câştige", a explicat el, scrie Agerpres.

Adrian Mutu a semnat cu FC U Craiova. Condiții de lux pentru 'Briliant' la echipa lui Adrian Mititelu Jr.

Zilele trecute, Adrian Mutu  a confirmat interesul reciproc în ceea ce privește gruparea condusă de către Adrian Mititelu și fiul său, după plecarea lui Eugen Trică, antrenorul care a promovat-o pe FC U Craiova în Liga 1. Marți, 25 mai, Adrian Mutu a ajuns la o înțelegere cu FC U Craiova și a semnat contractul (Vezi știrea aici)

VEZI ȘI Primul transfer al lui Becali după ratarea titlului. Jucătorul este la 'palat' și va semna cu FCSB / Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel