Eveniment în premieră în ultimii 10 ani, la Muzeul Țăranului Român (MȚR), din Capitală, de Ziua Crucii. Bisericuța din Bejan din curtea instituției muzeale va fi deschisă, miercuri, 14 septembrie, pentru vizitare.
"De dimineață până seara ne primenim hainele și le scoatem la vedere pe pajiștea din jurul bisericuței din Bejan. Construim sărbătoarea sub forma unui performance, îmbogățindu-l cu gesturile noastre, deopotrivă colegi, prieteni și vizitatori.
Ne bucurăm ochiul și inima cu ii, catrințe, pânzături, bete, pieptare, scoarțe, lepedee, și tot ce are țăranul de pus la aerisit în prag de sărbătoare", se precizează în comunicatul transmis, luni, de MȚR.
După mai bine de 10 ani, bisericuța din curtea MȚR va fi deschisă. "Primenim locul ca să fie bun și curat. Aducem lângă altar una din bisericile pictate de Horia Bernea, celebrându-i astfel ziua de naștere", mai precizează comunicatul citat.
Reprezentanții MȚR subliniază că Înălțarea Sfintei Cruci, reper al sărbătorilor mari în lumea țărănească "recuperează fragmentar spațiul sacru și ne aduce aminte de puterea crucii".
Prin acest eveniment, Muzeul Național al Țăranului Român susține campania de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii Cumințenia pământului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu