Muzeul Astra, decorat cu "Meritul Cultural" în grad de Cavaler

FOTO: Muzeul ASTRA
FOTO: Muzeul ASTRA

Muzeul Astra din Sibiu a fost decorat, sâmbătă, cu ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria E- Patrimoniul Cultural Naţional, distincţia fiind acordată de preşedintele Klaus Iohannis şi înmânată de vicepremierul Raluca Turcan.

Publicitate

Managerul muzeului, Ciprian Ştefan, este cel căruia i-a fost înmânată distincţia pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton şi internaţional, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului cu ocazia Zilei Iei.

Raluca Turcan a spus că Muzeul Astra este unul emblematic pentru România, este un brand naţional, dar şi un ghid de bune practici.

"Simţim cu toţii bucuria şi semnificaţia acordării acestei distincţii din partea preşedintelui României pentru Muzeul Astra. Muzeul Astra este emblematic pentru Sibiu, este emblematic pentru România, este emblematic pentru sufletul oricărui om care poartă cu sine mândria de a fi român, mândria de a expune tradiţia şi de a o aduce mai aproape de Europa şi de cei cu care interacţionăm ca ţară, pentru că, aşa cum am spus, Muzeul Astra este deja un brand naţional. De asemenea, el este un ghid de bune practici, este un exemplu despre cum ar trebui să militeze orice instituţie de cultură sau orice om care are o idee de a pune în valoare ceea ce este frumos. Dacă stau să mă gândesc la istoria acestui muzeu, vom vedea că prima idee a apărut în urmă cu un secol aproape. De asemenea, a început să se materializeze la mai bine de 50 de ani şi iată că astăzi suntem români, că suntem europeni, vorbim cu mândrie despre un simbol de tradiţie românească oriunde ne-am afla", a declarat Raluca Turcan, conform Agerpres. 

Semnificaţie specială a distincţiei 



Vicepremierul a precizat că această distincţie este un semn de preţuire a întregii echipe de la muzeu.

"Aşadar, astăzi această distincţie merge către echipa Muzeului Astra condusă de domnul director Ciprian Ştefan, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean condus de doamna Daniela Cîmpean, şi reprezintă o preţuire transmisă pentru o întreagă echipă de istorici, etnografi, muzeografi, oameni care au clădit fiecare centimetru şi fiecare simbol din această instituţie atât de frumoasă. Aici avem şi cultură, avem şi relaxare, avem şi voie bună, avem întotdeauna oameni frumoşi", a mai spus Raluca Turcan.

Directorul instituţiei muzeale a arătat că acest premiu este atât al celor care trudesc zilnic în muzeu, cât şi al autorităţilor locale.

"E o zi emoţionantă din nou pentru muzeul Astra. Dacă anul trecut Europa recunoştea meritele prin importantul premiu 'European Museum Academy', era cumva de aşteptat ca meritele să fie recunoscute la nivel naţional (...). Sibiul a obişnuit a fi oraşul, judeţul exemplelor de bună practică. Invit pe toţi cei România în momentul de faţă ca acest exemplu să-l importe la ei în zonă pentru că doar astfel ţara se poate dezvolta organic, sustenabil şi poate ajunge mult mai repede acolo unde este locul, în locurile de frunte în minunata comunitatea europeană ", a spus Ciprian Ştefan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel