Muzeul Satului din Bucureşti se extinde cu trei hectare şi jumătate

muzeul satului
muzeul satului

Muzeul Satului din Capitală urmează să se extindă în 2011 cu trei hectare şi jumătate, spre sudul actualei locaţii, a anunţat, joi, directorul general al instituţiei, dr. Paula Popoiu.

„Va fi, probabil, o extindere a Muzeului Satului cum cred că nu se mai face cam pe nicăieri, pentru că, într-o asemenea perioadă de criză, nu cred că cineva s-a gândit să mai facă un muzeu", a declarat Paula Popoiu, anunţând că zona sud a muzeului va fi inaugurată anul viitor, pe 17 mai, cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

Ea şi-a exprimat satisfacţia că, prin acest proiect, vor fi refuncţionalizate mai multe monumente, restaurate şi repoziţionate, precum o şcoală, un han, dar şi gospodării specifice etniilor care trăiesc în România, prin aducerea unei gospodării specifice pentru fiecare, casa săsească, turcească şi evreiască, transmite Agerpres.

Şcoala, în care se vor ţine diferite cursuri, ar putea găzdui şi lecţii despre obiceiuri şi datini, predate copiilor de specialişti din cadrul muzeului, pe noua suprafaţă urmând să existe şi o veche primărie, dar şi un spaţiu de joacă pentru copii, unde micuţii vor putea să practice jocuri tradiţionale.

"Dorim ca o primă parte a acestei noi expuneri să fie pusă la dispoziţia publicului în primăvara anului viitor, urmând ca ea să fie finalizată în trei ani", a precizat directorul Muzeului Satului, suprafaţa vizitabilă a muzeului, care în prezent cuprinde aproximativ şapte-opt hectare, urmând astfel să totalizeze aproximativ zece hectare.

Paula Popoiu a mai anunţat că Muzeul Satului va cunoaşte şi o "completare de brand", urmând ca instituţia să aibă, în curând, un nou site, modern, realizat de Microsoft, care, pe lângă informaţia extinsă, în perspectivă, va putea oferi "vizite virtuale" ale gospodăriilor din muzeu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel