Federația Română de Fotbal a lansat, vineri, în cadrul unui eveniment, noua identitate de brand a echipei naționale, prezentând cu această ocazie și noile echipamente de joc ale primei reprezentative a României.
Blazonul de pe tricoul jucătorilor este o reinterpretare a stemei naționale într-o manieră modernă, dinamică: un scut pe care este scris România și cinci cadrane care corespund celor cinci provincii românești, concentrate în jurul unui pentagon negru asemănător celui de pe mingea de fotbal.
Noile echipamente create de sponsorul tehnic al FRF au fost prezentate de către trei fotbaliști ai echipei naționalei Under-19, Andrei Vlad, Andrei Sîntean și Andrei Trușescu. Atât la primul, cât și la al doilea tricou al primei reprezentative, se mențin culorile galben și roșu, iar tricoul portarilor îl vom găsi în 3 culori diferite: negru, violet și verde.
"În curând, echipa națională va împlini un secol de istorie tumultuoasă. În această perioadă tricoul României a devenit un simbol atât pentru jucători, cât și pentru suporteri. De astăzi, "tricolorii" au propriul blazon cu care vor intra pe teren, care va fi o chemare la unitate și la dăruire. Pentru că doar împreună putem fi mai buni și doar împreună putem câștiga", a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.
La lansare, Vlad Dragomir, jucător din noua generație a "tricolorilor", a primit simbolic tricoul cu blazon de la Adrian Mutu, golgheter all-time al echipei naționale, la egalitate cu Gheorghe Hagi, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu