Mircea Lucescu va rămâne la cârma naționalei Turciei, în ciuda ratării calificării la Mondialele din Rusia. Despre "Il Luce" se vorbea că ar putea să preia pe Beșiktaș, dar informația a fost dezmințită.
Naționala Turciei a terminat grupa de calificare la Campionatul Mondial din Rusia doar pe poziția a 4-a și nu va participa la turneul de anul viitor, iar presa din țara Semilunei s-a grăbit să pună insuccesul în contul lui Mircea Lucescu, precizând că Federația se gândește deja să-l înlocuiască.
S-a vorbit despre varianta Senol Guneş, antrenor care a dus în 2002 Turcia până în semifinalele Mondialului, însă Federaţia a infirmat varianta. Totuşi, jurnaliştii turci au mers mai departe, vorbind de posibilitatea ca tehnicianul "vulturilor" să fie înlocuit pe banca lui Beşiktaş chiar de Lucescu, după ce va fi preluat naţionala. "Il Luce" e o mai veche ţintă a conducerii clubului din Istanbul, care nu a uitat titlul adus de român în sezonul 2002-2003.
În acest moment nu se pune problema de aşa ceva, garantează Arkady Zaporojanu, agentul antrenorului român, care e convins că Lucescu va continua la naţională până la finalul contractului.
De altfel, Mircea Lucescu a anunțat deja un amical cu naționala României, care va avea loc pe noul stadion din Craiova.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu