Naționalizare pilon pensii. NN Pensii reacționează după scandalul provocat

Conţinutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienţii săi este unul exclusiv informativ şi nu reprezintă un avertisment, afirmă reprezentanţii fondului, subliniind că se delimitează de orice contextualizare într-un spectru politic a mesajului transmis clienţilor. 

"Conţinutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienţii săi este unul exclusiv informativ şi acesta nu reprezintă un avertisment. Nevoia acestei informări a venit ca răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor noştri provocate de discuţiile publice din ultima perioadă cu privire la viitorul sistemului de pensii. Această comunicare a venit în contextul în care NN transmite lunar peste 300.000 de mesaje electronice clienţilor săi, care conţin informaţii referitoare la situaţia contului lor individual de pensie de fiecare data când noi sume sunt adăugate, iar anual sunt trimise aproximativ 1,9 milioane de scrisori care analizează evoluţia nivelul anului anterior către adresa de corespondenţă a clienţilor", menţionează reprezentanţii NN Pensii, într-o notă de presă. 

Aceştia au adăugat că apreciază faptul că, prin declaraţiile făcute, atât Ministerul de Finanţe cât şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au avut un punct de vedere ferm cu privire la susţinerea sistemului de pensii administrate privat. 

Declarații îmbucurătoare

"Aceste declaraţii sunt îmbucurătoare, cu atât mai mult cu cât considerăm că aportul fondurilor de pensii private în susţinerea dezvoltării economiei naţionale poate creşte semnificativ. Reconfirmăm angajamentul nostru de a-i servi pe cei peste 1,9 milioane de clienţi, ale căror economii pentru pensie le administrăm. De aceea, ne delimităm de orice contextualizare într-un spectru politic, oricare ar fi acesta, a mesajului transmis pe 11 aprilie clienţilor noştri" se mai precizează în nota de presă. 

NN Pensii a transmis marţi o scrisoare clienţilor prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor. 

În acest context, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, a declarat că informaţia privind intenţia guvernanţilor de a naţionaliza Pilonul II de pensii nu are "niciun temei" şi a spus că nu există "nicio raţiune, politică, economică, financiară, bugetară' care să determine o astfel de decizie. 

De altfel, şi Autoritatea de Supraveghere Financiară a precizat că nu au fost şi nu sunt discuţii oficiale pe subiectul naţionalizării fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi consideră că poziţia societăţii NN Pensii este excesivă şi neavenită, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel