Nadal se retrage de la competiţia Laver Cup. Tenismenul are probleme de sănătate

Rafael Nadal, rezultat Roland Garros
Rafael Nadal, rezultat Roland Garros

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, nr. 2 mondial, se retrage de la competiţia Laver Cup, care are loc la Geneva, au anunţat duminică organizatorii.

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, nr. 2 mondial, se retrage de la competiţia Laver Cup, care are loc la Geneva, au anunţat duminică organizatorii. Nadal, care a jucat în două meciuri la simplu sâmbătă şi unul la dublu, a acuzat o inflamaţie la o mână, astfel încât nu va disputa partida de dublu, alături de Roger Federer.

Am o inflamaţie la mână şi am nevoie de repaus. Am trăit momente fantastice aici, la Laver Cup, şi sunt foarte trist că nu mai pot juca duminică, a spus Nadal.

Spaniolul va fi înlocuit cu grecul Stefanos Tsitsipas, care va juca alături de Federer, contra perechii americane John Isner/Jack Stock. Victoriile reuşite sâmbătă de tenismanul elveţian Roger Federer şi cel spaniol Rafael Nadal au consolidat avantajul echipei Europei cu 7-5 în faţa selecţionatei mondiale, în competiţia masculină Laver Cup.

Nadal, numărul doi mondial, l-a întrecut pe canadianul Milos Raonic (24 ATP) cu 6-3, 7-6 (7/1). Federer (3 ATP), puternic susţinut din tribune, a dispus cu 6-7 (5/7), 7-5, 10-7 de australianul Nick Kyrgios. Americanul John Isner egalase anterior situaţia la general, prin victoria în faţa germanului Alexander Zverev, cu 6-7 (2/7), 6-4, 10-1. Selecţionata Europei, antrenată de celebrul Bjorn Borg, a câştigat primele două ediţii ale competiţiei.

REZULTATE


Vineri 20 septembrie
simplu
Dominic Thiem (Europa) - Denis Shapovalov (Selecţionata mondială) 6-4, 5-7, 13-11
Jack Sock (Selecţionata mondială) - Fabio Fognini (Europa) 6-1, 7-6 (3)
Stefanos Tsitsipas (Europa) - Taylor Fritz (Selecţionata mondială) 6-2, 1-6, 10-7
dublu
Roger Federer/Alexander Zverev (Europa) - Denis Shapovalov/Jack Sock (Selecţionata mondială) 6-3, 7-5

Sâmbătă 21 septembrie

simplu
John Isner (Selecţionata mondială) - Alexander Zverev (Europa) 6-7 (2/7), 6-4, 10-1
Roger Federer (Europa) - Nick Kyrgios (Selecţionata mondială) 6-7 (5/7), 7-5, 10-7
Rafael Nadal (Europa) - Milos Raonic (Europa) 6-3, 7-6 (7/1)
dublu
Nick Kyrgios/Jack Sock (Selecţionata mondială) - Rafael Nadal/Stefanos Tsitsipas (Europa) 6-4, 3-6, 10-6.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel