Rafael Nadal, eliminat de Denis Shapovalov de la turneul de la Roma, suferă de o boală rară şi incurabilă.
"Din păcate, cotidianul meu este dificil. Dar şi aşa, încerc să fac cât pot mai bine. Evident, uneori îmi vine greu să accept situaţia. Este frustrant uneori când nu mă pot antrena normal timp de mai multe zile. Dar astăzi am reînceput să sufăr la mijlocul setului doi, iar la un moment dat a devenit insuportabil", a mai spus Rafael Nadal.
"Este o durere care vine şi pleacă. Uneori mai puternică, alteori mai puţin. Astăzi (joi), a fost mai rău. Nu ştiu cum va fi peste două zile, peste o săptămână. Efectiv nu ştiu", a spus Rafael Nadal după ce a fost eliminat de la ATP Roma, conform Agerpres.
Nadal suferă de sindromul Muller-Weiss care antrenează o necroză a osului navicular. Această maladie rară este incurabilă şi din acest motiv jucătorul spaniol a fost nevoit să pună capăt sezonului 2021 în luna august, din cauza durerilor prea puternice.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a resimţit dureri la un picior, a fost învins de canadianul Denis Shapovalov (numărul 16 mondial), cu 1-6, 7-5, 6-2, joi, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 5.415.410 euro, cu zece zile înaintea turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.
Nadal, numărul patru în lume, după ce câştigat clar primul set, a scăzut mult nivelul, având mari probleme de deplasare. El suferă de o accidentare cronică la picior, care anul trecut l-a obligat să pună capăt prematur sezonului, în august. El nu a revenit decât în ianuarie, când a câştigat al 21-lea său titlu de Mare Şlem, la Australian Open, un record în circuitul masculin.
Nadal are zece titluri la Roma, inclusiv pe cel de anul trecut. După acest succes, Shapovalov îl va înfrunta vineri pe norvegianul Casper Ruud (10 ATP) pentru un loc în semifinale.
În sferturi s-a calificat şi sârbul Novak Djokovic, liderul mondial având un meci facil cu Stan Wawrinka, de care a dispus cu 6-2, 6-2. În sferturi, Djokovic va fi testat de canadianul Felix Auger-Aliassime.
CITEŞTE şi Rafael Nadal, înainte de Roland Garros: Corpul meu e ca o maşină veche...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu