Nadia Comăneci este prima gimnastă din istorie care a obţinut nota 10 într-un concurs olimpic. Alexander Hausvater a fost martorul acestui moment.
În iulie 1976, o fetiţă uimea cu o performanţă greu de egalat: nota 10 la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. Afişajul electronic nici nu era programat să arate 10, aşa că pe ecran a apărut nota... 1.00. Fetița era Nadia Comăneci, intrând în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect.
Românii au urmărit cu sufletul la gură evoluţiile sale impecabile. În sală se afla și Alexander Hausvater, regizor evreu canadian, de origine română. În cadrul unui interviu acordat DC News, a povestit despre acest moment important.
„Eram în sală, eram acolo. Era o atmosferă de la începutul serii că se va întâmpla ceva. Oamenii din spate vorbeau de momentul în care a murit Kennedy. Îmi aduc aminte că am auzit această conversație, pentru că de momentul acela toată generația mea își va aminti exact unde erai atunci când a fost asasinat Kennedy. (...) Oamenii nu știau ce se va întâmpla, au venit să vadă ceva istoric. Erau martorii unei chestii în care pionul era ea. Încă o dată, mi s-a părut absolut senzațional ca cineva care ajunge la niște rezultate senzaționale o face dintr-o inconștiență naivă, inocentă sută la sută", a spus Alexander Hausvater.
„Dacă ai analiza ce se întâmplă în mintea unui atlet în momentul în care își face activitatea lui, ai râde, pentru că se gândește aș mânca un antricot, e cu totul altceva, ca să-ți calmezi mintea și fizicul", a mai declarat acesta în cadrul interviului.
Musical
„Eu am fost foarte interesat să fac un musical din Nadia în engleză, utilizând în coregrafia teatrală forțele de gimnastică românești. N-am prea reușit să ajung la ea, dar cred că pentru a face un musical bazat pe o persoană, trebuie să ai permisiunea acelei persoane, să arăți și vulnerabilitățile. E parte din teatrul care spune că suntem cioburi de personalitate, nu suntem alb și negru. Sper că, totuși, se va face", a mărturisit Hausvater.
Imagine importantă
De asemenea, despre Nadia Comăneci a spus că a oferit o imagine foarte importantă, mai exact imaginea unei țări „care creează campioni. (...) O țară înmormântată în comunism care creează un Năstase, un Hagi". În acest context, a văzut comunismul într-un alt mod. „Totodată, te uitai la comunism într-o altă formă. Eu le vorbeam actorilor mei că voi, aici, sub comunism erați mult mai liberi din punct de vedere imaginativ și creativ, decât noi, acolo, care trăiam în libertate", a declarat Alexander Hausvater.
Răspunsul complet, în filmarea de mai jos:
[citeste si]
Marele regizor a plecat din România în 1959, împreună cu familia. Au ajuns în Israel. Acolo, a absolvit cursurile Universității din Tel Aviv. A debutat ca regizor în Dublin, unde a urmat cursurile de literatură dramatică.
Interviul poate fi urmărit AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News