Nadina Câmpean, prezentatoarea emisiunii ”Previziuni” de la Antena 3, a avut un schimb dur de replici cu Ovidiu Crețu, primarul Bistriței, după ce a transmis, citând o știre de agenție, că edilul și-a votat un salariu triplu.
Concret, aceasta este informația transmisă de Antena 3:
Informația inițială a fost publicată de Mediafax, sursă citată și de Nadina Câmpean.
Primarul municipiului Bistrița a intrat în direct la Antena 3, dar un dialog a fost imposibil. În schimb, s-a putut înțelege că primarul a susținut că totul este o dezinformare, pentru că respectivele sume sunt brute, nu nete. În același timp, primarul nu a negat creșterile.
Nadina Câmpean l-a rugat pe primar să infirme sau să confirme, dar acesta continua să vorbească, refuzând un dialog, moment în care jurnalista de la Antena 3 i-a transmis: ”Domnule primar, poate din banii pe care-i încasați în plus, plătiți și niște cursuri din care să învățați ce înseamnă tehnica dialogului”.
”Cred că vă plătesc și dvs. niște cursuri pentru informare-dezinformare” a replicat primarul Ovidiu Crețu.
”Dacă m-ați asculta până la capăt, m-ați auzi...” a continuat Nadina Câmpean, moment în care primarul a închis telefonul.
Jurnalista a explicat în continuare că ”este o știre Mediafax, motiv pentru care v-am sunat s-o confirmați sau să o infirmați”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News