Nadine, despre dependența de alcool: Am fost o loterie! Învățasem să-mi cumpăr cutii de vin. Momentul când am spus că ceva groaznic se întâmplă

Foto: La Măruta
Foto: La Măruta

Nadine a vorbit deschis despre perioada copilăriei, despre traumele trăite în orfelinat, dar și despre dependența de alcool.

Nadine Voindrouth a ajuns la "casa de copii" la vârsta de 6 ani, după ce a fost părăsită de tată la vârsta de doi ani și rămasă orfană de mamă la vârsta de 6 ani. Atunci, Nadine și sora ei au rămas în grija bunicii, însă ulterior, bătrâna le-a abandonat într-un orfelinat.

13 ani avea Nadine când o mătușă a luat-o din orfelinat, dar viața ei nu avea să fie ușoară, dat fiind fiind faptul că situația financiară era una precară. Nadine a fost nevoită să lucreze la metrou, să adune iarbă pentru animale, să facă tot ce putea pentru a trăi și a-ți îndeplini marele vis, acela de a deveni cântăreață.

Într-un interviu pentru emisiunea "La Măruță" de la PRO TV, vedeta a povestit despre ororile trăite în copilărie. 

"Îmi amintesc doar că aveam 6 ani, dar nu îmi amintesc ziua, perioada. Și atunci am intrat la casa de copii și am rămas acolo câțiva ani. M-am simțit abandonată și un gol imens care nu se va umple vreodată. Știam că tot ceea ce se întâmplă e doar o chestiune de timp. Era intuiție.

Noi ne băteam foarte mult acolo  Ne băteam pe săpun, pe așternuturi de pat, pe pijamale și pe mâncare dacă primeai ciocolată când veneau oameni în vizită, cum merg și acum. Și stăteai aliniat, primeai o ciocolată, dar ți se făcea semn că nu trebuie să mănânci ciocolata. Tu știai oricum că nu trebuie să o mănânci. Trebuia să mulțumești și să te duci și să o predai, mai departe, celor mai mari. Am predat-o și eu, o dată, de două, de șapte, de nouă, până când am desfăcut o ciocolată, cu multă îndrăzneală. Am fost singurul copil din rând care a desfăcut ciocolata. 

Știam că o să urmeze o bătaie. Acela a fost momentul când mi-am asumat, indiferent de ce se va întâmpla", a povestit Nadine.

Nadine, despre problemele cu alcoolul

Problemele pe care le-a avut de-a lungul anilor, unele generate de discriminarea oamenilor și a vecinilor, au condus-o pe Nadine în pragul dependenței de alcool. Aceasta a povestit că ani de zile s-a confruntat cu dependența de alcool și abia acum cinci ani a reușit să scape de acest viciu, cu ajutorul soțului ei, care a înțeles-o și a sprijinit-o.

"Nu mai puteam să cumpăr vinul la sticle, pentru că erau mici și multe și învățasem să-mi cumpăr cutii de vin. Și nu mai cumpăram o singură cutie, cumpăram două cutii și le puneam una peste cealaltă, pentru că uneori se întâmpla să trebuiască să o aduc pe cealaltă dintr-o altă cameră și era mai bine să fie lângă mine. Momentul când am spus că ceva groaznic se întâmplă a fost când am stins țigara, am închis calculatorul cu Netflix și am vrut să mă duc la culcare, că era târziu. Dar am zis: Ce-ar fi să-mi mai pun un pic, cât mă spăl pe dinți?!

Și l-am pus într-un pet mic și m-am dus și l-am pus pe noptieră. Și fericită după ce m-am spălat pe dinți, m-am pus în pat și am început să beau din petul ăla. Și nu am înțeles de ce mai aveam nevoie dacă tocmai terminasem galoane de vin mai devreme. Bucata asta de timp, cât mai putea fi până adormeam, 15 minute, să nu pot să stau fără alcool?!

Și atunci am început cu rugăciunile și am zis: Tată, e cu aoleu, ceva se întâmplă! Eu nu pot să duc! Fă ceva, fă un download la informație, eu mă apuc mâine, descarc ce-mi trimiți și mă apuc de treabă.

Soțul meu îmi mai spune: Mă uitam la tine și știam că nu am ce să fac. Știam că într-un fel, avem încredere, că tu o să te scoți și din asta. Și i-am fost recunoscătoare! A văzut dincolo de acel comportament" (...)

Eu am fost o loterie!, a mai spus Nadine.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel