EXCLUSIV  Nadine despre relația cu soțul său: Îi sunt recunoscătoare

Au o familie frumoasă, un băiat de șapte ani, pe  nume Noah, fără de care nu pleacă niciodată în vacanțe si…multă răbdare! Soțul ei cu ea! Despre Nadine este vorba! În plin proces de creație pentru cărțile de povești la care scrie intens, vedeta a povestit pentru DC News despre familia sa. Și a spus niște lucruri pe care e greu să le scoți de la ea! De ce îi este recunoscătoare soțului și cum vorbește despre omul care i-a fost sprijin mereu? Aflați imediat!

- Ce noutăți ne pregătești? La ce să ne așteptăm pe viitor de la tine, după lansarea cărții “Îndeplinește-ți visurile si planul tău cu tine”?

Făcând diverse ateliere în județul Dâmbovița, am găsit doi elevi foarte talentați la desen, iar împreună cu ei vreau să scriu câteva cărți de povești. Eu textul, ei ilustrațiile. Vreau să fie povești cu tâlc, povești cu rădăcini în dezvoltarea personală. Inspirația mi-a venit de la Noah, băiatul meu de 7 ani, căruia îi citesc în fiecare seară. Pentru el, ce se întâmplă în cărțile lui  de povești pare a fi sursă supremă de informații. Pare a fi universuul lui în care abia așteaptă să se întoarcă. Atunci, ce bine ar fi să avem niște cărți pentru ei care să îi învețe respectul și iubirea de sine, să îi învețe că sunt perfecți exact așa cum sunt, să le dea sentimentul că sunt “bogați", indiferent de condițiile lor de viață și tot așa.  Îmi doresc să fie niște cărți liniștitoare pentru copii, mai ales când trec prin perioade dificile de viață.

- Te-ai mobilizat și te-ai apucat intens de sală și antrenamente. Pentru ce anume te pregătești în fiecare zi la sală?

Relația cu corpul nostru este  la fel ca orice altă relație cu cineva din afara noastră. Corpul nostru, deși al nostru, îl tratăm, uneori, ca pe cel mai mare dușman. Adică atunci când îl hrănim, nu scoatem bucățelele cele mai bune pe masă, ci rapid, ce ne vine la îndemână. Mi-am tratat foarte prost corpul, în timp ce am investit în mod deosebit în mintea și emoțiile mele. Corpul meu a ripostat, iar din septembrie, anul trecut, mi-am cerut iertare lui și am reînceput investiția și în corp. Îmi doresc un corp puternic și sănătos, iar pentru asta am început să fac sport și să îi dau nutrienți. Pot spune că nu mai mănânc, ci îmi hrănesc corpul cu nutrienții de care are nevoie pentru a mă ajuta să îmi îndeplinesc visurile și planurile. 

- De ceva timp ai asociația ta, Do Good, și ești motivational speaker. Desfășori atelierele Dreambord! Povestește-ne puțin, te rog. De ce s-ar înscrie lumea la atelierele tale și ce presupun ele?

Am ateliere pentru adolescenți, adulți și seniori. cele pentru adolescenți îi demonstrează copilului că tot efortul de la școală este o investiție certă în visurile și idealurile sale. Îl învață pe copil să aibă idealuri și cum să își facă un plan de viață, cu rădăcini în educație. Îi dă copilului o structură pe care să meargă spre viața de adult.

Atelierele pentru adulți, la fel ca și în cazul adolescenților, ajută adultul să își construiască o hartă către viață pe care și-o dorește din punct de vedere profesional sau personal. Totodată, ajută adultul să își refacă viața după divorț, concediere sau alte situații de viață mai puțin fericite.

Atelierele pentru seniori, dau chef de viață celor ieșiți la pensie, ajutându-i să dezvolte o nouă viziune asupra vieții lor. Deseori, seniorii cred că ieșirea la pensie înseamnă lipsa idealurilor, a planurilor și a acțiunilor real semnificative. Acest atelier aduce în viața seniorului acele acțiuni care îi vor da motivația zilnică pentru a face lucruri semnificative atât pentru ei cât și în comunitatea lor. 50% din profituri le investesc în ateliere pentru elevii din județul Dâmbovița.

- Ce costuri au atelierele și ce feedback-uri primești de la cei care fac Dreamboardul cu tine?

Prețurile le găsiți pe site-ul meu: www.nadinevoindrouh.com , la secțiunea ateliere. Fiecare categorie de ateliere are alt preț. Cât despre feedback:

- Lucrezi deja la o a doua carte?

În perioada vieții mele în care mă aflu acum, bucuria profesională vine din scris, în consecință, mai toată ziua creionez personaje pentru cărțile de povești inspiraționale la care lucrez acum.

- Cum îți place să te descrii? 

Nu îmi place să mă descriu pentru că orice descriere este o iluzie. Sunt ceea ce sunt. Manifest un istoric adunat în 41 de ani, însă tot ce îmi doresc este ca manifestarea să fie una cu rădăcini în respect de sine și față de tot ce mă înconjoară, bunătate, generozitate și compasiune. Mă schimb ca om, cum e și firesc. De la un an la altul unele caracteristici se potențează, altele dispar. Azi, pot spune că:

Am devenit un om solitar. Nu mai am satisfacții din socializări mondene, în schimb am o enormă bucurie când sunt cu copiii zonelor rurale, adică acei copii care participă la atelierele asociației mele. Când sunt cu ei mă simt utilă. Orice acțiune fac cu ei, simt că este o investiție în comunitatea din care fac parte cât și în țara mea.  

Am început să identific cu ușurință pierderea timpului, iar asta mi-a dezvoltat rigurozitatea în a-mi petrece timpul cu lucruri semnificative, cum ar fi studiul sau dezvoltarea programelor pentru asociație.

Am devenit și foarte economa. Am înțeles, în sfârșit, cât de puțin au nevoie copiii despre care vorbeam mai devreme, așa încât, am ales să nu mai cheltui ca înainte (pe hăinuțe, pantofiori, cerceluși și poșetuțe), iar banii să îi folosesc pe materiale care să îmi ușureze transmiterea mesajelor către elevi.

 - Cum e Nadine ca mamă? Îi faci toate poftele lui Noah, băiețelul tău?

Orice copil, mai mult ca orice, își dorește jucării. Jucăriile nu sunt pofte sau mofturi, așa cum mulți părinți spun; jucăriile sunt uneltele cu ajutorul cărora copilul metabolizează lumea înconjurătoare, și prin care își exersează curiozitatea și imaginația. Jucăriile copilului sunt precum cărțile de studiu ale unui student, împreună cu pixurile, creioanele, caietele, etc. Fac această comparație pentru că realmente jucăriile sunt ca niște manuale pentru copii.  De aceea atunci când Noah (7 ani) spune că vrea jucării, îi cumpăr. Spun dacă este prea scumpă și nu cumpăr sau că mai are acasă similar, însă, de cele mai multe ori îi cumpăr jucării multe copilului. Altceva nu cere. Așa încât aș spune că Noah nu are pofte ci doar necesități care îl ajută să evolueze armonios în concordanță cu vremurile în care trăim.

Are o “obsesie” cu muzeele Antipa și cel geologic”, drept pentru care sunt nevoită să îl duc săptămânal. Este atras de chimie, așa încât trebuie, mereu, să-i fac rost de diverse nimicuri pentru experimente, pe lângă multele eprubete, pense și alte trăsnăi pe care le găsesc în kiturile de chimie pentru copii. La fel și cu magneții. Are copilul sute de magneți, dar trebuie să recunosc că de toți este nevoie pentru a construi diverse machete.

- Dar ca soție cum ești?

Am investit mult în comunicare. Eu am comunicat mereu, poate și deoarece comunicarea este, fără dar și poate, apanajul femeii; el însă nu prea comunică…Mi-am făcut un scop de la începutul căsniciei să învățam să comunicăm. Am citit mult pe această temă și am învățat cum să vorbesc, ca să ajungem să vorbim și să tot vorbim, ca odinioară când eram doar prieteni. Am mai învațat și că bărbatul meu nu este proprietatea mea, în sensul că este un om liber care, de bună voie, alege să ne petrecem viața împreună. Această atitudine evită încrâncenarea și discuțiile inutile și fără fundament. 

Îmi place să gătesc și din această pricină ne-am învățat, fără să ne propunem asta, să ne adunăm în fiecare seară la masă. Gătesc aproape în fiecare zi. Uneori, la 09:00 dimineața, mâncarea este deja gata. Îmi încep ziua devreme și o termin pe la 21:30. 

Totodată nu negociez și nu fac rabat de la respectul de care vreau să mă bucur din partea lui. Fără glume proaste, multe complimente, cadouri… 

Între noi doi eu sunt cea care depășește măsura într-o ceartă, asta pentru că el, cu multă generozitate, îmi dă voie, fără ca orgoliul să îi fie afectat. Ajută. El este cel care lasă de la el într-un conflict. 

Nadine, alaturi de soțul său, Dragoș Apostolescu

- Spuneai că îți dorești 3 copii. Ai renunțat la idee?

Trăim vremuri incerte în țara noastră. Din punctul meu de vedere,  pentru  noi ca familie, calitatea vieții în România nu este prielnică pentru a avea trei copii. Mai grav este că nici nu sunt optimistă că în generația mea se va schimba ceva. Nu vreau să-mi sacrific copiii corupției și nimicniciei cu care este condusă această țară. Iar ca să fac copii pentru a-i vedea trăind în străinătate, fiecare în alt colț de lume, după cum îi va fi norocul, mai bine nu îi mai fac. 

- Ești adepta mâncării bio. Ce conține meniul tău zilnic, la ce anume ai renunțat complet, ce nu ai mai mânca niciodată, cum și când ai decis să îți schimbi complet stilul de viață?

În naivitatea mea am crezut în bio din România, până am aflat că cele mai multe dintre produse sunt bio doar pe etichetă. Am renunțat la bio și mănânc normal. Îmi place  să gătesc, folosesc multe legume. NU mă mai complic ca la 20 de ani. Acum, atât timp cât stau departe de semipreparate, prăjeli, zahăr și fructe în exces, mă declar mulțumită. 

- Știu că ați fost deja într-o vacanță în America. Ce mai urmează pentru această vară? Unde mergeți să vă încărcați bateriile?  

Musai tot în America. Ador acea țară și iubesc americanii. Vom vizita rude în Franța și, pentru că nu am văzut niciodată Spania, vom merge într-o scurtă vacanță și acolo. 

Mergem în vacanțe doar cu copilul. Uimirea copilului la tot ceea ce descoperă face ca vacanța să fie cu adevărat frumoasă. În vacanțe unim paturile și dormim toți trei într-un pat gigant, acelea sunt mometele când nu l-am văzut pe Noah mai fericit. Chiar dacă dormim chinuiți pentru că Noah se intorce și se răsucește în somn, avem totuși o satisfacție fără margini pentru privilegiul de a fi toți trei atât de aproape, atât de împreună.

 Nadine, alături de Noah, baiețelul ei de 7 ani

- Cum definești relația cu soțul tău? Ai găsit în el un sprijin adevărat și te-a ajutat să depășești toate problemele...

Este o relație bună pentru că are la bază o prietenie și câteva principii la care amândoi am ținut. Valorile cu care el a venit din familia lui au ajutat enorm în calitatea vieții noastre de cuplu. Sacrificiul pentru familie este ceva în care amândoi credem. Dacă nu aveam copil, datele situației puteau fi altele, însă amândoi am ținut să oferim copilului un mediu sănătos, o familie iubitoare și echilibrată. Peste aceste deziderate ne-a fost foarte ușor să construim familia noastră. A fost alături de mine cu ușurință și pentru că înainte de a ne căsători am fost aproape 10 ani prieteni și iubiți. Mă cunoștea întru totul. Fiind și educat și cultivat, i-a fost ușor să priceapă că lucrurile prin care trec au rădăcini adânci și că am nevoie de îngrijiri speciale. În cele mai grele momente ale mele a stat acasă, nu s-a dus la serviciu. M-a hrănit, m-a spălat, m-a plimbat, lucruri pe care nu le puteam face la un moment dat în viața mea. îi sunt recunoscătoare și acest compartament a dus la o legătură mai puternică între noi. Mai profundă. 

Am scris la cartea mea “Îndeplinește-ți visurile și planul tău cu tine”, vreme de doi ani, timp în care Dragoș doar vedea că dispar la mine în birou și că ies când se întoarce el de la serviciu. Când am adus cartea acasă, în timp ce o răsfoia, vedeam în ochii lui cât de mândru era de mine. Mi-a spus că nu știa ce fac eu închisă acolo, dar că știa că ce fac, sigur fac bine. A citit cartea și mi-a spus că este o carte adevărată. M-a umflat râsul și, în același timp, mi-a umplut sufletul de bucurie. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News