Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților din Statele Unite, a lansat o nouă serie de atacuri împotriva președintelui în exercițiu al SUA, Donald Trump.
Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că atacul din 6 ianuarie al susținătorilor președintelui Donald Trump asupra Capitoliului ar „păta pentru totdeauna” istoria Statelor Unite ale Americii. Pelosi a spus că „faptele sunt clare”, iar Trump poartă răspunderea pentru incitarea susținătorilor săi la declanșarea incidentului violent în urma căruia au murit cinci persoane.
Totodată, președintele Camerei a mai spus că Trump „a pus paie pe foc”, iar „el și familia lui s-au bucurat și au sărbătorit profanarea Capitoliului”.
„Acțiunile președintelui demonstrează incapacitatea sa absolută de a îndeplini cele mai elementare funcții și atribuții ale funcției sale. Președintele trebuie îndepărtat imediat din funcție ”, a spus ea, îndemnând alți republicani să sprijine demersul democrat de destituire a președintelui în exercițiu, informează AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News