Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei

Sursa foto: Facebook Narcisa Suciu
Sursa foto: Facebook Narcisa Suciu

Narcisa Suciu a mărturisit că nu are niciun regret vizavi de faptul că s-a iubit cu Daniel Crăciun, colegul său de trupă de la acea vreme, deși acesta era însurat.

"În ceea ce privește această poveste, nu (n.r. nu a avut remușcări). Sunt convinsă că, dacă lucrurile nu trebuiau să se întâmple așa, nu s-ar fi născut Daria. Îmi este foarte clar, ăsta este indicatorul meu. Pe de altă parte, acum, cu vârsta pe care o avem acum, și eu și Amalia (n.r. fosta soție a lui Daniel Crăciun) am ajuns să mergem la un concert al băiatului ei împreună, noi două și Daniel, și mi s-a părut un act de maturitate. Am fost bucuroasă să putem sta în același loc fără resentimente, fără să ne uităm urât una la cealaltă sau să ne vorbim urât", a spus Narcisa Suciu în emisiunea realizată de Denise Rifai.

"Eram tinere și nu înțelegeam ce înseamnă o familie"

"Cred că am înțeles amândouă, fiind oameni mari, că eram tinere și nu înțelegeam exact ce înseamnă o familie, o promisiune sau să construiești o nouă familie. Să construiești o tânără familie nu cred că înțelegeam niciunul dintre noi trei. În ceea ce îi privește pe ei doi sau pe noi trei, nu cred că am avut remușcări, cred că am apucat să ne lămurim atunci, până să apară Daria. Noi am apucat să lămurim tot, toți trei.

După primul telefon în care sigur că am urlat una la cealaltă, pe urmă am avut discuții normale. Eu sunt un om care se ceartă cu argumente, eu nu prea ridic tonul că nu-mi permit să-mi stric gâtul. Sunt convinsă că așa trebuia să se întâmple", a răspuns Narcisa Suciu.

De ce nu a renunțat Narcisa Suciu la copil

Într-un alt interviu, Narcisa Suciu a vorbit și despre momentul în care a rămas însărcinată, la 24 de ani, și motivul pentru care nu a renunțat la sarcină, deși ar fi fost la un pas să o facă.

"Un aport foarte important l-a avut medicul meu, pentru că, dacă nu era o femeie atât de deșteaptă cum e și dacă nu mi-ar fi vorbit așa cum mi-a vorbit, probabil că nu o aveam pe Daria. Și ea mi-a explicat că un copil crește cu ceva ce deja am, respectiv, cu dragoste. Eu îi spuneam ei pe atunci: "Păi, eu nu am casă, nu am masă, nu sunt măritată, n-am serviciu…” și ea mi-a zis: "Ok, hai să stăm să îți iei serviciu și să-ți iei casă, și apoi să-ți iei mașină, și apoi o să vezi că o să vrei o mașină mai bună, după aia o să vrei elicopter, după aia o sa vrei castel și după aia, când o să vrei să ai copil, eu nu o să te mai pot ajuta”, spunea Narcisa Suciu, în urmă cu ceva timp, pentru demamici.ro.

Narcisa Suciu este căsătorită de peste zece ani cu finlandezul Veikko Miettinen. Anterior, s-a iubit cu chitaristul Daniel Crăciun, colegul ei de trupă, care era însurat pe vremea aceea. Din relația lor, s-a născut și un copil: Daria (23 de ani).  Deși Daniel a divorțat, în cele din urmă, el și Narcisa nu s-au căsătorit și nici nu au mai continuat relația. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel