Agenţia spaţială americană (NASA) a confirmat că intenţionează să trimită primii oameni pe oameni pe Marte în viitorul apropiat, dar a precizat că are nevoie de ajutor internaţional pentru ca acest lucru să fie posibil.
NASA a confirmat că intenţionează să trimită oameni pe Marte în 2035, dar a precizat că are nevoie de ajutor internaţional pentru ca acest lucru să fie posibil, informează dailymail.co.uk.
Omul de ştiinţă Ellen Stofan a prezentat, în cadrul unui eveniment din Marea Britanie, planurile agenţiei spaţiale americane de a efectua o astfel de misiune în următoarele două decenii.
În acest sens a fost creat lansatorul SLS (Space Launch System), care va fi capabil să transporte pe orbită încărcături de până la 130 de tone. Noua rachetă va fi folosită pentru a transporta astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi pentru a-i ajuta pe oameni să exploreze limitele îndepărtate ale Sistemului Solar. De asemenea, a fost creată capsula Orion, care va putea să transporte în spaţiu până la şase astronauţi. Cele două "invenţii" îi vor ajuta pe oameni să aterizeze în viitor pe suprafaţa planetei Marte, înainte de a se întoarce pe Pământ.
De asemenea, în luna mai, NASA a prezentat elementele de garderobă esenţiale ale unui prototip de costum spaţial ce ar putea fi purtat de astronauţii care vor realiza prima călătorie spre planeta Marte.
Potrivit agenţiei spaţiale americane, costumul Z-2 este doar un prototip, însă multe dintre elementele sale ar putea fi încorporate în costumele ce vor fi purtate de primii oameni care vor ajunge pe Planeta Roşie.
Costumul include porţiuni emiţătoare de semnale luminoase, ca şi fire luminiscente, care ar putea fi personalizate, pentru ca astronauţii să fie mai uşor de identificat în condiţii de vizibilitate redusă.
Designul pentru acest prototip de costum spaţial a fost ales de NASA în urma voturilor exprimate de public. Z-2 a învins alte două prototipuri de costume spaţiale şi a obţinut 63% din totalul voturilor exprimate, fiind votat de 233.431 de persoane.
Costumul Z-2 va fi construit din mai multe părţi, fabricate cu ajutorul imprimantelor 3D, iar o scanare realizată cu un laser 3D va fi utilizată pentru ca fiecare costum să se potrivească perfect cu trupul fiecărui astronaut.
Costumul va fi testat în camere cu vid, într-o piscină deţinută de NASA şi într-o zonă care imită suprafaţa stâncoasă de pe Marte.
Partea dură a costumului Z-2 de la nivelul torsului "asigură acea durabilitate pe termen lung de care este nevoie pentru o activitate planetară extravehiculară", însă, în ciuda "aspectului său estetic", acest prototip nu a fost realizat din acelaşi material rezistent şi durabil care este folosit pentru a-i proteja pe astronauţii care efectuează ieşiri pe orbită de impactul cu micrometeoriţi, de temperaturile extreme şi de radiaţii, a explicat NASA.
"Pentru a răspunde la o serie de întrebări dacă a fost viaţă pe Marte este nevoie de oameni de ştiinţă care să ajungă pe acea suprafaţă", a declarat Ellen Stofan, la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
Înainte de a trimite oameni pe Marte va fi desfăşurată, însă, o altă misiune prin care se doreşte mutarea unui asteroid între Lună şi Pământ, care, ulterior, va fi vizitat de astronauţi. Acesta este un pas important în testarea tehnologiilor care, în cele din urmă, vor face misiunea pe Marte posibilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu