NASA trimite 128 de calamari în spațiu. Motivul ascuns în spatele acestei decizii - VIDEO LIVE

NASA trimite 128 de calamari în spațiu / Foto: Pixabay
NASA trimite 128 de calamari în spațiu / Foto: Pixabay

NASA va trimite 128 de calamari în spațiu. Vezi de ce au fost alese anume aceste specii de moluște.

NASA trimite astăzi peste 100 calamari și 5.000 de organisme microscopice spre Stația Spațială Internațională (ISS). Împreună cu alte echipamente pentru experimente, se vor îndrepta către ISS cu racheta Falcon 9 a SpaceX, relatează BBC. Lansarea va fi transmisă în direct de NASA pe contul oficial de Youtube. Oamenii de știință speră că experimentele îi vor putea ajuta să înțeleagă efectele zborurilor spațiale.

Youtube video image

Calamarii, sistem imunitar similar cu cel al oamenilor

Cei 128 calamari vor fi folosiți ca parte a cercetării asupra interacțiunilor benefice dintre microbi și animale. Specialiștii NASA au ales aceste specii de moluște pentru că au un sistem imunitar similar cu cel al oamenilor. NASA susține că acest experiment ar putea ajuta la dezvoltarea unor măsuri de protecție care să-i ajute pe astronauți să rămână sănătoși în timpul misiunilor spațiale lungi.

„Animalele, inclusiv oamenii, se bazează pe microbii noștri pentru a menține un sistem digestiv și imunitar sănătos. Nu înțelegem pe deplin modul în care zborul spațial modifică aceste interacțiuni benefice”, a declarat Jamie Foster, coordonatorul principal al experimentului. Calamarii ar putea să-i ajute pe cercetători să rezlolve „aceste probleme importante pentru sănătatea animalelor. ”, a explicat Jamie Foster, expertul principal al experimentului.

De asemenea, pe racheta Space X li se alătură 5.000 de tardigradi, mai des denumiți urși de apă. Animalele microscopice pot tolera foarte bine medii extreme, mai bine decât orice alt organism.  Acest lucru le face perfecte pentru a studia modul în care vietățile răspund și se adaptează la medii extreme. Se speră că aceste informații pot fi apoi utilizate pentru a înțelege factorii de stres care afectează oamenii în spațiu.

„Unul dintre lucrurile pe care suntem cu adevărat dornici să le facem este să înțelegem cum supraviețuiesc și se reproduc tardigradele în aceste medii și dacă putem învăța ceva despre trucurile pe care le folosesc și le putem adapta pentru a proteja astronauții.”,  a spus Thomas Boothby, un alt expert NASA care participă în cadrul experimentului.

Alte experimente care urmează să fie efectuate includ o privire asupra faptului dacă brațele robotizate pot fi operate de la distanță folosind realitatea virtuală, împreună cu un studiu privind producția de bumbac mai dur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel