NASA vrea să producă un o rachetă care va fi capabilă să transporte astronauţi pe planeta Marte în doar 39 de zile.
Publicitate
NASA a încheiat un contract cu compania Ad Astra Rocket din statul american Texas pentru a dezvolta racheta VASIMR (Variable Specific Impulse Magnetoplasma Rocket). Noul tip de rachetă va utiliza plasmă şi magneţi, dar nu pentru a ridica vehicule spaţiale de pe Terra, ci pentru a le propulsa mai departe în spaţiu şi cu viteze foarte mari, după ce acestea ies din atmosferă.
"Este o rachetă ca nicio altă rachetă din trecut. Va fi o rachetă cu plasmă", spune Franklin Chang-Diaz, fost astronaut participant la programul navetelor spaţiale americane şi CEO al companiei Ad Astra Rocket, într-un mesaj video în care descrie noul lansator spaţial.
"Motorul VASIMR nu va fi folosit pentru a lansa de pe Terra diverse vehicule sau pentru a le aduce înapoi pe Pământ, ci va fi folosit pentru vehicule care există deja. Noi numim acest procedeu «propulsie intra-spaţială»", a adăugat el.
În timp ce misiunile spaţiale ce vizează orbite din apropierea Terrei vor putea să folosească energia solară pentru alimentarea vehiculelor spaţiale, o misiune spre Marte va necesita o putere de propulsie mult mai mare - cel mai probabil motoare cu propulsie nucleară -, despre care compania texană spune că va reprezenta "o sursă ideală de propulsie în spaţiu".
În condiţii ideale, noul tip de motor ar putea să propulseze viitoarele rachete până pe planeta Marte în doar 39 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu