NASA are în vedere trimiterea unei misiuni robotizate pe Europa, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Jupiter, o lume pe care se află un ocean și care ar putea adăposti forme de viață, a anunțat luni Charles Bolden, administratorul Agenției spațiale americane
Publicitate
NASA va alege instrumentele care vor fi instalate la bordul sondei ce va fi trimisă spre Europa în cursul primăverii și apoi va trece la următoarea etapă de pregătire a misiunii, conform lui Charles Bolden, scrie Agerpres.
Agenția spațială americană a lansat deja, în 2011, o sondă spre Jupiter — sonda Juno care va ajunge la destinație în iulie 2016.
Europa este cel de-al șaselea satelit al lui Jupiter și cel de-al patrulea ca mărime din sistemul nostru solar. Spre deosebire de un alt satelit jupiterian, Io, a cărui suprafață este acoperită de vulcani și scurgeri de lavă, suprafața Europei este complet înghețată. Oamenii de știință sunt de părere că sub gheața de la suprafața satelitului poate exista un ocean de apă în stare lichidă.
În adâncurile acestui ocean ar putea exista viață extraterestră, probabil similară coloniilor de microbi și bacterii de pe Pământ, din adâncul oceanelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu