Adrian Năstase a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o contestație în care reclamă faptul că un complet de la această instanță, condus de judecătorul Ionuț Matei, tergiversează redactarea motivării deciziei prin care a fost condamnat în dosarul "Zambaccian". Termenul de judecată a fost stabilit pentru 5 mai.
"În continuare, după 90 de zile de la pronunțare, decizia dată în recurs, la 6 ianuarie, în dosarul "Zambaccian", de către completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, complet condus de judecătorul Ionuț Matei, nu este redactată, deși termenul obligatoriu de redactare era de 30 de zile. În aceste condiții, am formulat o contestație privind tergiversarea motivării deciziei de către complet, prin încălcarea legii", scrie Adrian Năstase într-o postare pe blog.
"În temeiul art. 524 alin. (4) C.proc.pen., solicit ca instanța care soluționează prezenta contestație, să dispună ca judecătorul membru al completului de recurs ori magistratul-asistent, după caz, însărcinat cu redactarea deciziei, să redacteze decizia de recurs de îndată, și anume în termen de 5 (cinci) zile, așa încât decizia motivată și întregul dosar al cauzei să fie trimise Tribunalului București, în timp util pentru judecarea cererii de contopire a pedepselor la termenul următor", se arată în contestația lui Năstase publicată pe blog.
Citește și: Chirieac: Dosarul Zambaccian este urmarea procesului politic Trofeul Calității
Potrivit fostului premier, fără această motivare Tribunalul București nu poate judeca o cerere a sa privind contopirea pedepselor primite în dosarele "Zambaccian" și "Trofeul calității".
"Inexistența hotărârii judecătorești (cuprinzând motivarea) împiedică Tribunalul București să soluționeze cererea de contopire a pedepselor, cu consecința că pedeapsa deja executată de mine pentru o altă condamnare nu poate fi avută în vedere la calcularea duratei executate pentru pedeapsa rezultată în urma contopirii. Acest fapt îmi încalcă atât dreptul la un regim de executare a pedepsei mai favorabil, cât și dreptul de a formula cerere de liberare condiționată", se mai arată în contestație.
Prin contopirea celor două pedepse și dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiționată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News