Năstase, de 1 Decembrie: Să nu uităm ce este și cât de mult contează Democrația

Fostul premier Adrian Năstase urează cu ocazia Zilei Naționale "La mulți ani!" românilor și României și atrage atenția să nu uite nimeni "ce este și cât de mult contează Democrația", consemnând faptul că instituțiile publice au fost create de personalități istorice pentru a servi interesul public.

"Astăzi este Ziua Națională a României, o sărbătoare de care, indiferent unde ne-am afla, în țară sau dincolo de granițe, trebuie să ne amintim. Cred acest lucru nu pentru că văd lucrurile într-o paradigmă a clișeelor politice sau naționale, ci pentru că, dincolo de istoria personală a fiecăruia dintre noi, există un simbol care să ne amintească cum am ajuns aici", a scris pe blogul personal Adrian Năstase.

Fostul premier precizează că "am ajuns aici pentru că au existat personalități față de care istoria și noi suntem datori. Oameni care au ascultat glasul poporului, și-au însușit aspirațiile și idealurile sale încercând, totodată, să le pună în practică. (...) Printre aceste personalități sunt și cele care au depus eforturi supraomenești pentru a construi instituțiile statului român modern. Au făcut asta înțelegând nu doar de ce este nevoie de instituții, ci și ce trebuie să facă ele și pe cine trebuie să servească – interesul public. Acești oameni sunt cei care au clădit statul și l-au lăsat să funcționeze. Ei nu au încercat să îl confiște. Să nu uităm, deci, în ziua de astăzi, ce este și cât de mult contează Democrația", atrage atenția fostul premier.

Adrian Năstase notează că "Suntem încă într-o perioadă foarte grea, cu multe privațiuni, cu multe suferințe. Tocmai în astfel de perioade, lucrurile care ne unesc sunt cele care contează", precizează fostul președinte al PSD.

"De aceea, cu ocazia Zilei Naționale, țin să exprim o speranță care se referă la viitorul foarte apropiat. Sper ca ziua de 9 Decembrie să nu fie una a dezbinării, ci una a unificării, iar înțelepciunea națiunii să prevaleze dincolo de umorile liderilor politici care se cred infalibili. La mulți ani, români! La mulți ani, România!", a conchis Adrian Năstase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel