Năstase: Fraierii mușcă subiectele scoase din "depozite", menite să îngroape stenogramele Blejnar

Adrian-Nastase
Adrian-Nastase

Fostul premier Adrian Năstase scrie pe blogul personal că, de când Traian Băsescu "s-a ascuns" la Cotroceni, renunțând să mai schimbe "agenda zilei" pentru PDL, democrat-liberalii au încercat, cu greutate, ,,să îngroape" stenogramele lui Sorin Blejnar apelând la subiecte ţinute ,,în depozite" pentru a fi aruncate la nevoie, precum "spionii de cupru" sau scandalul controlorilor CFR.

,,Una din poveştile cele mai deştepte în politică este să stabileşti <agenda zilei> sau să o schimbi, atunci când nu-ţi convine. Mai ales în perioadele de (pre)campanie electorală. Rolul acesta, din partea PDL, îl avea, până în vară, Traian Băsescu. Dacă era nevoie de schimbarea agendei publice, el organiza – de obicei, la ora 19°° – o conferinţă de presă, lansa câteva atacuri politice şi în felul acesta, temele la talk-show-uri şi în presă erau deplasate spre declaraţiile sale", a scris, joi, Adrian Năstase din penitenciar, într-o postare pe blogul personal, intitulată "Schimbarea agendei publice".

Năstase arată că toate subiectele dezbătute în ultimele zile, care țin ocupată agenda publică, nu au decât rolul de a deturna atenția de la stenogramele din dosarul "Motorina", în care este anchetat și fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar.

"De când Traian Băsescu s-a ascuns la Cotroceni, operaţia asta este mai dificilă. Spre exemplu, zilele acestea, pentru a se îngropa tema stenogramelor lui Blejnar, s-au lansat din „depozite” subiecte diverse ţinute pentru a fi aruncate pe piaţă la nevoie: expulzări de terorişti, spioni de cupru, blatiştii CFR (pe modelul vameşilor plimbaţi cu elicopterul)", a explicat fostul premier pe blog.

Adrian Năstase își încheie postarea cu "o concluzie mai puţin intelectuală: „Fraierii muşcă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel