Năstase, urmărit penal pentru nerespectarea regimului armelor

nastase adrian dece
nastase adrian dece

Adrian Năstase este urmărit penal pentru nerespectarea armelor și muniției. Fostul premier este acuzat de DNA că ar fi deținut sute de cartușe și riscă de la doi la opt ani de închisoare.

Acuzația pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei a fost disjunsă din dosarul tentativei de sinucidere. Avocatul Sergiu Andon a declarat, la RTV, că această acuzație nu va afecta eliberarea condiționată dată fostului premier, dacă pedeapsa este sub doi ani. El spune că "este doar un pretext de plimbare pe la instanță". "În continuarea cercetărilor în cauza constituită ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a numitului Adrian Năstase, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal", se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: "La data de 21.06.2012, s-a constatat că învinuitul Năstase Adrian deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", potrivit aceluiaşi document.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel