Năstase: Vizita Victoriei Nuland, marcată de gafe ale diplomației americane

adrian nastase
adrian nastase

Fostul premier Adrian Năstase semnalează, într-o postare pe blogul personal, "unele din gafele de comunicare" legate de vizita în România a Victoriei Nuland, adjunct al Secretarului de Stat pentru Europa și Eurasia al Statelor Unite ale Americii. Năstase notează că relația cu SUA este una fundamentală pentru țara noastră, dar ea trebuie să se bazeze pe respect, pe reciprocitate și pe dialog. 

Apreciind că raporturile bilaterale SUA-România au și o dimensiune publică, relativ independentă de conținutul parteneriatului strategic, care este utilizată în funcție de opțiuni subiective, de calitatea ambasadorilor, de natura lobby-ului politic realizat uneori agresiv, și în cadrul unor agende personale, de către persoane din România și Washington, Adrian Năstase consideră că "este evident că Europa nu face parte, în momentul de față, din prioritățile americane" și, în consecință, nici "dosarul României, pentru moment, nu poate fi în topul intereselor strategice americane (cu excepția unor aspecte legate de lupta antiterorism sau de retragerea trupelor americane din Afganistan; după înțelegerea de la Geneva cu Iranul, s-ar putea să existe și o altă abordare în privința instalațiilor anti-rachetă de la Deveselu), întrucât autoritățile de la Washington sunt preocupate, în primul rând, de Orientul Mijlociu, de Asia și de Rusia.

În plus, potrivit fostului premier, consideră neplăcut și faptul că după mai bine de un an, Statele Unite nu au numit încă un ambasador la București, ceea ce are drept consecință gestionarea curentă a relațiilor bilaterale, la nivel sub-strategic, de către persoane de nivel 3 și 4, la Washington, pe o componentă care se bazează, într-o anumită măsură, pe opțiuni subiective, pe contacte sporadice (inclusiv din vina autorităților române).

Gafele diplomației americane

În continuare, fostul prim-ministru prezintă doar două dintre cele mai recente gafe de protocol pe care le-a făcut diplomația americană de la București, în contextul vizitei la București a Victoriei Nuland, asistentul secretarului de Stat al SUA.

O primă gafă, în opinia lui Adrian Năstase, este “Convocarea intempestivă” a președintelui CSM, judecătorul Adrian Bordea și a ministrului de justiție Robert Cazanciuc, pentru consultări, la Ambasada americană. Dacă dorea unele informații, însărcinatul cu afaceri a.i. la București putea să meargă el la sediul celor două instituții pentru a le obține. Așa însă, practic, cei doi demnitari au mers pe teritoriu american (în ambasadă), dând impresia că sunt chemați la ordine. În plus, cei doi reprezintă două puteri distincte ale statului – justiția și guvernul, care, nu-i așa, ar trebui să fie separate. Această “convocare” vine după comunicatul dat anterior “intempestiv” de către ambasadă, în legătură cu două proiecte de legi în dezbaterea Parlamentului. Ori, regulile Convenției de la discuțiilor Viena privind relațiile diplomatice sunt valabile și pentru ambasada americană de la București. Dacă existau îngrijorări, ele trebuiau prezentate direct la MAE, la guvern sau la Parlament și nu lansate public, interferând cu viața politică românească".

De asemenea, Adrian Năstase consideră că "introducerea în comunicatul referitor la vizita doamnei Victoria Nuland, în temele de discuție, a problematicii statului de drept în România" reprezintă aun alt element nepotrivit de comunicare, întrucât "a generat o ambianță tensionată, cu efecte asupra, dând senzația că adjunctul secretarului de stat vine la București pentru a trage de urechi autoritățile".  "Comunicatul a fost propus, evident, de către staff", explică Năstase, precizând totodată că "rostul diplomației este, în principal, acela de a clarifica semnele de întrebare prin convorbiri confidențiale" și apreciind că este posibil ca acest element să fi fost introdus la propunerea ambasadei de la București, în comunicatul de presă.

"Am urmărit conferința de presă a doamnei Nuland, de la Ambasada americană, la sfârșitul vizitei. A făcut exclusiv comentarii legate de “statul de drept” din România (cu exepția răspunsului la o întrebare despre Republica Moldova)", a mai scris Năstase pe blog.

Năstase, de acord cu György Frunda

Totodată, fostul premier se declară de acord și cu afirmațiile pe care consilierul guvernamental György Frunda le-a făcut înaintea vizitei Victoriei Nuland în România, apreciind că acesta "a atras atenția asupra unor aspecte care țin de protocol, reguli și, în definitiv, de demnitate.

Cei care l-au criticat, sugerând politica “ciocu mic” par a fi recitit, de curând, fabula cu “licuriciul cel mare”.

Numirea unui ambasador SUA la București, o necesitate stringentă

Subliniind că "relația cu Statele Unite este o relație fundamentală pentru România, dar că ea trebuie să se bazeze pe respect, pe reciprocitate și pe dialog", Adrian Năstase arată că numirea unui nou ambasador american la București este o necesitate stringentă.

Ca o concluzie, fostul premier consemnează: "dincolo de legăturile între serviciile de informații legate de lupta antiteroristă și de colaborarea politico-militară, legată de scutul antirachetă și de baza de la Kogâlniceanu, nu există elemente substanțiale de conținut, în prezent pentru relațiile bilaterale. Consecința este aceea că se recurge, din nou, la demagogia “condiționalităților democratice”, încercându-se introducerea pe agenda bilaterală exclusiv a unor teme de politică internă din România, cum s-a mai întâmplat și în alte perioade.

Cred că ar fi extrem de util pentru politica externă românească să ofere teme importante pentru dinamizarea relațiilor româno-americane, ieșind din pozițiile defensive și amplificând dialogul bilateral la Washington, pentru că cel de la București pare a fi virusat".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel