Naștere 'miracol' în Polonia. O femeie care avea deja 7 copii a născut cvintupleţi

Foto Pexels
Foto Pexels

O femeie britanico-poloneză, care avea deja şapte copii, a născut cvintupleţi şi a declarat marţi că se simte 'mai bine decât se aştepta' după o astfel de sarcină, scrie AFP. 

Dominika Clarke, mamă a şapte copii cu vârste cuprinse între 10 luni şi 12 ani, a născut cvintupleţi duminică, într-un spital din Cracovia, un oraş din sudul Poloniei.

'Noi ne aşteptam la cel de-al optulea copil, dar s-a dovedit că au fost mult mai mulţi', a declarat ea în faţa jurnaliştilor, în prezenţa soţului ei Vince, care este cetăţean britanic. Cei cinci bebeluşi s-au născut prin cezariană la vârsta de 29 de săptămâni şi necesită asistenţă respiratorie.

'Sperăm să ajungem cu bine la momentul fericit ocazionat de plecarea lor din spital', a declarat Ryszard Lauterbach, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului din Cracovia. Nou-născuţii, trei fete şi doi băieţi, se vor numi Arianna Daisy, Charles Patrick, Elizabeth May, Evangeline Rose şi Henry James.

Dominika Clarke consideră că sarcina ei a fost 'un miracol', deoarece, potrivit specialiştilor de la spitalul polonez, şansele de a concepe cvintupleţi sunt de 1 la 52 de milioane.

'Ca matematiciană, îmi plac statisticile de acest tip. Era mai probabil să câştigăm la loterie decât să avem o mulţime atât de mare de bebeluşi', a adăugat Dominika Clarke. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel