Musulmanii din lumea întreagă celebrează marţi, la unison, naşterea profetului Mahomed.
Sufiţii din Kurdistanul irakian dansează şi îşi scutură pletele lungi pe ritmurile instrumentelor de percuţie, copii din Libia primesc jucării noi, în timp ce egiptenii fac schimb de pachete cu nuga şi dulciuri, informează AFP. Cu pleoapele fardate cu kohol, aşa cum o cere tradiţia profetică, împodobiţi cu cele mai frumoase haine ale lor pentru a sărbători evenimentul, de la Rabat la Sana'a şi din Benghazi la Badgad, suniţii celebrează 'Mawlid al-Nabawi', marţi, când se împlinesc aproape 1.450 de ani de la naşterea profetului Mahomed, venit pe lume în oraşul Mecca.
Începând de luni seară în Benghazi, marele oraş din estul Libiei, sub ghirlande de lampioane colorate, copiii se bucură de hainele şi jucăriile noi pe care le primesc cu această ocazie. În contextul în care clădirile poartă încă stigmatele luptelor şi violenţelor care au însângerat ţara fără încetare după 2011 şi înlăturarea de la putere a dictatorului Muammar Gaddafi, pentru ei, această sărbătoare musulmană - pe care şiiţii o vor celebra duminică - reprezintă un rar moment de răgaz în mijlocul haosului.
În Egipt, ca în fiecare an, musulmanii se mândresc cu o tradiţie naţională: 'Păpuşa Mawlid', preparată din pastă de zahăr, într-un mulaj din lemn. Expuse în mijlocul unor piramide de dulciuri, aceste 'păpuşi' trebuie, potrivit tradiţiei, să fie oferite de tinerii logodnici iubitelor lor în acelaşi timp cu o serie de prăjituri tradiţionale.
În nordul kurd al Irakului există o altă tradiţie celebră, aparţinând sufiţilor. Purtând ţinute tradiţionale kurde - o salopetă bufantă, strânsă în talie cu un fular -, zeci de sufiţi se reunesc pentru o rugăciune colectivă, urmată de sesiuni de 'dhikr' (invocaţii divine). Dispuşi în rânduri sau într-un cerc, ei îşi balansează pletele lungi pe ritmurile unor instrumente de percuţie, însoţite de recitări ale unor texte divine şi rugăciuni.
În Pakistan, moscheile au fost iluminate şi decorate pentru Mawlid al-Nabawi, sărbătoare a cărei dată variază în fiecare an, întrucât este celebrată în a 12-a zi din cea de-a treia lună a calendarului lunar musulman. În Maroc, această sărbătoare reprezintă o bună ocazie pentru emiterea unor decrete regale de graţiere.
În Irak, ţară majoritar şiită, această sărbătoare este decretată zi liberă în fiecare an. În schimb, irakienii, adepţii unei interpretări rigoriste a islamului, refuză să o celebreze. La Mosul, vechea 'capitală' a grupării Stat Islamic din Irak, jihadiştii au interzis timp de trei ani orice manifestare de celebrare a Mawlid al-Nabawi. În acest an, în oraşul vechi din Mosul, în mare parte distrus, cântece religioase au putut fi din nou auzite. Platouri cu prăjituri cu curmale au circulat între oameni îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale pe străzile din oraşul vechi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News