Deputatul USR Claudiu Năsui a câștigat un proces împotriva lui Klaus Iohannis.
Publicitate
Claudiu Năsui, deputat USR, a anunțat că a obținut o victorie importantă în instanță împotriva președintelui Klaus Iohannis, în urma unui proces deschis acum un an pentru a obține transparență asupra cheltuielilor prezidențiale cu deplasările efectuate cu avioane de lux. Claudiu Năsui susține că aceste costuri au fost acoperite din bani publici, nu din fondurile proprii ale lui Iohannis sau ale PNL, și solicită o mai mare responsabilitate financiară din partea liderilor politici.
„Am câștigat procesul împotriva lui Klaus Iohannis. Acum un an l-am dat în judecată pe Klaus Iohannis pentru a desecretiza cheltuielile sale cu deplasările cu avioane de lux.
Nu de alta, dar nu le făcea din banii lui sau ai PNL, ci din banii dumneavoastră.Fac aceste procese nu numai pentru transparență, ci și pentru a demonstra tuturor că se pot reduce cheltuielile statului. PNL și aliații lor PSD s-au îmbuibat din banii dumneavoastră și vor să facă asta în continuare.
Am mai câștigat numeroase procese în trecut. Unele contra ASF prin care i-am demascat cu cele 16 salarii pe an de mii de euro. Altele contra numeroaselor institute de așa zisă „cercetare și dezvoltare”, unde își dau prime și sporuri de sute de mii de euro pe lună de ajung să aibă cele mai mari salarii din tot statul român.Din opoziție nu putem decât să-i demascăm.
Asta atunci când mai funcționează sistemul de justiție. Dar ne bazăm pe bunul lor simț să se oprească odată demascați. Din păcate, după cum se vede, bun simț nu prea au. De exemplu, domnul Iohannis nu s-a oprit din călătoriile cu aeronave de lux închiriate din banii dumneavoastră, ci își ridică și un palat de 9 milioane de euro prin RA-APPS, controlat de PNL. Dacă vrem să-i oprim, trebuie să fim suficient de mulți care cerem reducerea cheltuielilor statului și a taxelor enorme din care se lăfăie nomenclatura de la stat”, a transmis Claudiu Năsui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu