EXCLUSIV  Natalia Intotero: "Românii din Italia sunt foarte apreciați, am cunoscut recent doi care lucrează în guvern. Gătesc românește acasă"

Intotero
Intotero

Ministrul Natalia Intotero a vorbit despre imaginea românilor din Italia, dar și despre eforturile care se fac la nivel guvernamental pentru ca aceștia să poată păstra legătura cu țara. 

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse spune că românii din diaspora reușesc să-și păstreze cultura și tradițiile în țările de adopție. Recent, Natalia Intotero a fost la Roma, acolo unde în guvernul italian a întâlnit doi români. 

"Să știți că își păstrează foarte bine tradițiile, obiceiurile, limba și cultura, indiferent de dificultățile pe care le-au întâmpinat. Săptămâna trecută am semnat la Roma două memorandumuri de colaborare cu cei doi omologi: ministrul Tineretului, dar si ministrul Familiei. Am avut de asemenea posibilitatea să întâlnesc români, români care sunt plecați din țară de peste 20 de ani, dar români care vorbesc foarte literar limba română, în egală măsură români care poartă ia, români care spun că ei acasă gătesc ciorbă, salată de vinete, duminica merg la biserică. Sunt mândri că sunt români și încearcă să se ajute, dar vreau să vă spun că sunt români care s-au integrat foarte bine. Am avut posibilitatea să întâlnesc români care lucrau cu cei doi omologi ai mei, deci lucrau cumva în guvernul italian, ceea ce înseamnă că românii noștri sunt foarte apreciați. Nu vă ascund inclusiv ideea acestora și a altor români de a reveni acasă. Nu vă ascund inclusiv ideea acestora și a altor români de a reveni acasă. Și de aceea, felicit Departamentul Românilor de Pretutindeni pentru toate inițiativele pe care le are și în acest an pentru promovarea culturii, tradițiilor noastre românești. Intenția noastră este să le creăm facilități pentru a-i aduce acasă," a spus Natalia Intotero. 

Taberele ARC, tot mai vizitate de copiii românilor din diaspora și din comunitățile istorice
 

Ministrul spune că s-a profitat de prezența numeroasă a tinerilor pentru a li se explica și pericolele la care sunt expuși cei care consumă droguri. 

"S-a crescut numărul participanților în taberele ARC, tabere dedicate atât copiilor și tinerilor din comunitățile istorice, cât și din diaspora, în parteneriat cu Departamentul Românilor de Pretutindeni. Anul acesta am avut 6500 de participanți. În cadrul acestor tabere au fost ateliere de limbă, cultură, civilizație, istorie, geografie. Au fost excursii făcute cu sprijinul autorităților locale, județene. Pentru că aceste tabere se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, am încercat să le facem o parte și cu paneluri, cu dezbateri pe ceea ce înseamnă reducerea consumului de droguri și a altor forme de adicții, pentru că aceste probleme nu sunt întâlnite doar în România, ci în toate țările din Uniunea Europeană și nu numai. Vorbim și de comunitățile istorice din vecinătate. Având în vedere că perioada pandemiei a influențat foarte foarte mult starea de bine, sănătatea mintală a tinerilor, a copiilor, a adulților. Deci acest proiect a crescut frumos de la an la an și în cadrul său, în parteneriat cu Departamentul Românilor de Pretutindeni oferim posibilitatea acestor ateliere," a mai spus Natalia Intotero. 

Vezi mai jos întreaga dezbatere:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel