Echipa naţională de fotbal a României ocupă lucul 52, cu 538 puncte, în clasamentul FIFA pe luna noiembrie, dat publicităţii miercuri fiind cu două locuri mai jos faţă de luna trecută.
România atinge astfel un nou record negativ în privinţa clasărilor sale în clasamentul FIFA, fiind într-o cădere constantă, transmite Agerpres. În iunie 2009, când debuta oficial selecţionerul Răzvan Lucescu, România se afla pe locul 28. În acest mandat, cea mai bună clasare a României a fost locul 26, în septembrie 2009. România a început anul 2010 pe locul 36, apoi a urcat pe locul 28 (aprilie - iunie), din iulie coborând continuu, mai întâi pe 42, apoi pe 46 în septembrie, pe 50 în octombrie şi pe 52 în noiembrie.
Franţa, adversara României în preliminariile EURO 2012, a coborât şi ea trei poziţii şi este acum pe locul 21, Belarus a urcat două locuri şi este pe 40, Bosnia a devansat România, fiind pe 51 (+2), iar Albania a reuşit un salt de 7 locuri, până pe poziţia a 58-a, Luxemburgul urcând şi el două locuri, pe 133.
Pe primul loc se menţine campioana mondială Spania, urmată în clasament de Olanda şi Brazilia. Italia, fosta campioană mondială, pe care România o întâlneşte miercuri, a urcat două locuri şi se găseşte acum pe poziţia a 14-a.
1 (1). Spania 1920 puncte
2 (2). Olanda 1718
3 (3). Brazilia 1493
4 (4). Germania 1489
5 (5). Argentina 1353
6 (6). Anglia 1250
7 (7). Uruguay 1174
8 (8). Portugalia 1102
9 (9). Croaţia 1098
10 (11). Egipt 1047
11 (12). Grecia 1043
12 (13). Norvegia 1004
13 (10). Rusia 1003
14 (16). Italia 995
15 (15). Slovenia 958
16 (14). Chile 929
17 (17). Ghana 903
18 (20). Slovacia 866
19 (19). Côte d'Ivoire 857
20 (21). Australia 853
21 (18). Franţa 852
21 (23). Elveţia 852
23 (24). Paraguay 850
24 (25). SUA 847
25 (22). Serbia 828
26 (26). Muntenegru 827
27 (27). Danemarca 812
28 (28). Mexic 790
29 (29). Turcia 788
30 (30). Japonia 781
31 (31). Cehia 756
32 (32). Irlanda 730
33 (34). Nigeria 711
34 (33). Algeria 706
35 (36). Suedia 703
36 (35). Ucraina 698
37 (39). Gabon 673
38 (38). Camerun 656
39 (40). Coreea de Sud 653
40 (42). Belarus 648
41 (37). Burkina Faso 630
42 (41). Irlanda de Nord 627
43 (44). Ungaria 615
44 (45). Tunisia 598
45 (43). Bulgaria 597
46 (48). Lituania 576
47 (46). Columbia 575
47 (47). Guineea 575
49 (49). Austria 572
50 (52). Africa de Sud 562
51 (53). Bosnia-Herţegovina 542
52 (50). România 538
......
58 (65). Albania 520
......
133 (135). Luxemburg 175 etc.
Următorul clasament va fi publicat pe 15 decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu