Papa Francisc a primit la Vatican echipa naţională de fotbal a Italiei.
Papa Francisc a primit, duminică dimineaţă, echipa naţională de fotbal a Italiei, care i-a înmânat un tricou cu numele său, Bergoglio, a anunţat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, citat de AFP și Agerpres.
Tricoul cu numărul 10 a fost semnat de toţi jucătorii selecţionatei italiene, iar căpitanul Leonardo Bonucci i-a mai înmânat Sanctităţii sale o atestare care confirmă donaţia unui aparat medical pentru spitalul pediatric Bambino Gesu (copilul lui Iisus), patronat de Vatican.
Jucătorii echipei naţionale a Italiei s-au deplasat joi la unitatea medicală din Roma pentru a petrece câteva clipe alături de copiii aflaţi în tratament.
Papa Francisc, cunoscut ca un mare pasionat de fotbal, le-a mulţumit jucătorilor pentru această vizită făcută copiilor, amintind de bucuria pe care o generează fotbalul, "pentru că şi cu o minge de cârpă se pot face miracole", a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu