Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat deschiderea unei anchete privind incidentul denunţat de Franţa cu nave turceşti în cursul unei operaţiuni de control al embargoului ONU privind livrările de arme către Libia, relatează AFP.
Incidentul din Mediterană a fost abordat într-o întâlnire de mai mulţi aliaţi. Am făcut astfel încât autorităţile militare ale NATO să investigheze incidentul pentru a face lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat", a declarat Jens Stoltenberg, la încheierea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din Alianţă, scrie Agerpres.
"Cred că acesta este cel mai bun mod, acum, de a face acest lucru - de a clarifica cu adevărat ceea ce s-a întâmplat", a adăugat el.
"Susţinem eforturile ONU"
Jens Stoltenberg a insistat, de asemenea, asupra necesităţii de a respecta embargoul Naţiunilor Unite.
NATO susţine punerea în aplicare a deciziei ONU de a impune Libiei un embargo asupra armelor. Susţinem eforturile ONU pentru a găsi o soluţie la conflict, a declarat el.
Franţa a denunţat comportamentul extrem de agresiv al Turciei, stat membru NATO, faţă de o fregată franceză care participa la o misiune NATO în Marea Mediterană în cursul unei încercări de a verifica o navă cargo suspectată de transport arme către Libia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News