Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se aşteaptă la noi presiuni din partea viitorului preşedinte al SUA, Donald Trump, în legătură cu cheltuielile de apărare comparativ mai scăzute ale aliaţilor europeni, printre care şi Germania, transmite luni dpa, preluat de Agerpres.
"El va vrea ca noi să facem mai mult", a afirmat Rutte într-un interviu pentru agenţia germană de presă.
Membrii NATO s-au angajat să investească cel puţin 2% din produsul lor intern brut (PIB) în apărare. Iar mulţi aliaţi europeni au atins deja acest obiectiv de cheltuieli, a spus Rutte.
Peste patru sau cinci ani, însă, va fi o problemă cu descurajarea contra Rusiei dacă aceste cheltuieli nu vor creşte suplimentar, a adăugat el.
Rutte nu a spus dacă aliaţii din NATO ar trebui să ţintească spre cheltuieli militare de 3% din PIB sau chiar mai mari.
O decizie privitoare la noi angajamente de cheltuieli este aşteptată la viitorul summit NATO din iunie 2025.
În cursul campaniei prezidenţiale, Trump a anunţat că el consideră necesară creşterea angajamentelor ţărilor NATO la nivelul a 3% din PIB-ul lor.
Recent, au existat informaţii conform cărora Trump ar putea cere chiar un prag de 5%.
În opinia lui Trump, aliaţii europeni din NATO fac mult prea puţin pentru apărare şi se bazează prea mult pe protecţia Statelor Unite. În primul său mandat, el chiar a ameninţat că va scoate SUA din NATO din cauza cheltuielilor scăzute ale europenilor.
Potrivit dpa, recent Germania şi-a crescut masiv bugetul de apărare, însă va ajunge la un procent de circa 2,1% din PIB de-abia în acest an.
SUA alocă în mod constant mult peste 3% din PIB pentru bugetul militar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu