Finlanda și Suedia vor putea adera rapid la NATO dacă decid să solicite aderarea la alianța militară occidentală, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Publicitate
”Este decizia lor, dar dacă decid să aplice, Finlanda şi Suedia vor fi primite cu brațele deschise şi mă aştept ca procesul să se desfăşoare rapid”, a declarat Stoltenberg la Bruxelles, unde a avut joi dimineaţă o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit Calea Europeană.
“Finlanda și Suedia sunt cei mai apropiați parteneri ai noștri, democrații mature, membri UE cu forțe interoperabile și ani de cooperare”, a completat el, înainte de o reuniune cu Conferința Președinților din Parlamentul European, format care reunește liderii grupurilor politice din PE.
Ulterior, el a avut o convorbire telefonică cu președintele finlandez Saul Niinisto despre dezbaterile din Finlanda cu privire la aderarea țării la NATO.
Jens Stoltenberg s-a declarat convins că pot fi găsite soluţii pentru perioada interimară cuprinsă între data depunerii cererii de aderare şi cea a încheierii procesului de ratificare în parlamentele celor 30 de state membre NATO.
Rusia a anunţat că va desfăşura arme hipersonice şi nucleare în exclava sa Kaliningrad – aflată între Polonia şi Lituania – dacă Finlanda şi Suedia decid să adere la Alianţa Nord-Atlantică.
Good call with #Finland's President Sauli @niinisto. He updated me on the deliberations in #Finland on potential #NATO membership. Allies highly appreciate our very close partnership & Finland's contribution to Euro-Atlantic security. pic.twitter.com/lBESjSOtXV
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) April 28, 2022
Suedia și Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la Alianța Nord-Atlantică la mijlocul lunii viitoare, cu o lună înainte de summitul NATO de la Madrid, a anunțat presa nordică, citată de The Guardian.
Prim-miniștrii celor două țări au declarat luna aceasta că au deliberat asupra acestei chestiuni, argumentând că invazia Rusiei în Ucraina a schimbat “întregul peisaj de securitate al Europei” și a “modelat dramatic mentalitățile” în regiunea nordică.
Relațiile Finlandei cu Rusia s-au schimbat într-un mod ”ireversibil”, a spus prim-ministrul Finlandei, Sana Marin, inversând cursul observațiilor anterioare conform cărora ar fi ”foarte puțin probabil” ca Finlanda să solicite aderarea la alianța militară în timpul mandatului său actual.
Oficialii ruși au avertizat cu privire la potențialele represalii, sub formă de consecințe militare și politice, în cazul în care Finlanda și Suedia aderă la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu