Profesorul universitar Valentin Naumescu spune că Ursula von der Leyen e în pericol să nu treacă de votul Parlamentului European.
Prezentăm mesajul postat pe pagina personală de Facebook de către Valentin Naumescu:
„Informaţii de ultimă oră ar indica faptul că Ursula von der Leyen NU TRECE DE VOTUL PARLAMENTULUI EUROPEAN DACĂ NU PRIMEŞTE SPRIJIN PARŢIAL ŞI DIN PARTEA PARTIDELOR NAŢIONALISTE ŞI EUROSCEPTICE, de exemplu din partea partidelor de guvernământ din Ungaria, Polonia şi Italia.
Coaliţia PPE-S&D-Renew Europe, a principalelor trei partide proeuropene, are în total 444 de eurodeputaţi, ceea ce înseamnă cu doar 68 de MEPs mai mult decât minimul de 376 necesari pentru aprobare. Aritmetic, totul este OK.
Dar semnalele sunt că cel puţin grupul socialiştilor este divizat iar social-democraţii germani nu o vor vota, la fel ca (probabil) şi alţi europarlamentari din grupul S&D (în total 154 de europarlamentari), nemulţumiţi că Frans Timmermans a pierdut la mustaţă funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Deşi teoretic Manfred Weber şi PPE (182 de mandate) şi-au declarat sprijinul, votul este secret şi nu este exclus să existe nemulţumiţi şi în grupul PPE de schimbarea netransparentă a lui Manfred Weber cu Ursula von der Leyen, în Consiliul European.
Mai mult decât atât, o anchetă derulată în Germania pe tema atribuirii pe baza unpr proceduri "greşite" a unor contracte de consultanţă externă de peste 100 de milioane de Euro de către Ministerul Apărării de la Berlin, condus în ultimii şase ani de Ursula von der Leyen, complică destul de mult lucrurile şi apasă asupra imaginii acesteia. Ancheta va continua indiferent dacă Ursula von der Leyen este aprobată sau nu pentru conducerea Comisiei Europene şi ar putea vulnerabiliza în viitor imaginea întregii Comisii.
Aşa că dintr-o dată europarlamentarii conservatori, naţionalişti şi eurosceptici (sau măcar o parte dintre aceştia) proveniţi din Ungaria, Polonia şi Italia devin, se pare, parte obligatorie din majoritatea de care are nevoie Ursula con der Leyen pentru a obţine aprobarea Parlamentului European. Cu ce preţ? Aceleaşi surse spun că europarlamentarii proveniţi din partidele conservatoare care susţin guvernele de la Budapesta, Varşovia şi Roma ar dori ca noua preşedintă a Comisiei Europene să o lase mai moale cu ideea declanşării art. 7 din Tratatul UE şi cu sancţionarea guvernelor care încalcă valorile europene...Vom vedea astfel că Ungaria şi Polonia nu vor păţi nimic şi că totul a fost un fum electoral care se risipeşte? Totul pleacă de la fragmentarea politică excesivă a taberei proeuropene şi de la dezacordurile între liderii naţionali, care slăbesc fermitatea opţiunii proeuropene şi a respectării valorilor UE”, a transmis Valentin Naumescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu