Navă elvețiană, atacată de pirați. 12 ostatici

O navă ce operează sub pavilion elveţian a fost atacată în largul apelor nigeriene, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe de la Berna, presa informând că 12 membri ai echipajului au fost răpiţi, transmite AFP.

Ministerul Afacerilor Externe a fost "informat de atacul asupra navei Glarus, sub pavilion elveţian, în drum de-a lungul coastelor nigeriene", arată un comunicat remis AFP.

Autorităţile elveţiene sunt în contact cu armatorul, a adăugat aceeaşi sursă, fără a furniza mai multe detalii.

Conform presei elveţiene, piraţii au atacat nava care transporta grâu de la Lagos la Port Harcourt (sudul Nigeriei) şi au răpit 12 din cei 19 membri ai echipajului.

Massoel Shipping, armatorul navei atacate, nu a putut fi contactat imediat.

Zece luări de ostatici, cu un total de 65 de membri ai echipajelor, au fost comise anul trecut în apele nigeriene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel