Închisoarea în care a fost încarcerat opozantul rus a precizat că Alexei Navalnîi a decedat din cauza „sindromului morții subite”.
Alexei Navalnîi, opozantul politic de lungă durată al președintelui rus Vladimir Putin, a murit vineri în închisoare, potrivit serviciului federal al închisorilor din Rusia, scrie Politico.
În timp ce serviciul închisorii a spus că a murit după ce și-a pierdut cunoștința în urma unei plimbări, au existat numeroase speculații la scară largă – inclusiv din partea președintelui SUA Joe Biden și a președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski, cei doi spunând că Putin ar fi fost implicat.
„Sindromul morții subite” este un termen umbrelă pentru multe cauze diferite de stop cardiac. Asta a transmis închisoarea în care a fost încarcerat către mama opozantului rus, potrivit Reuters.
„Când avocatul și mama lui Alexei au ajuns în colonie în această dimineață, li s-a spus că Navalnîi a murit din cauza sindromului morții subite”, a declarat Ivan Zhdanov, care conduce Fundația Anticorupție Navalnîi, pe platforma de socializare X.
Ulterior, oficialii au spus familiei că trupul lui Navalnîi nu va fi predat până la finalizarea anchetei – chiar dacă avocații săi au fost informați anterior că ancheta „a fost încheiată și că nu au fost stabilite împrejurări criminale”, potrivit purtătorului său de cuvânt Kira Yarmysh.
Au existat informații din presă duminică conform cărora cadavrul lui Navalnî a fost găsit într-o morgă a unui spital din Arctica și că prezenta vânătăi. Presa de opoziție din Rusia a raportat că Navalnîi avea vânătăi pe cap și pe piept când trupul său a fost adus la Spitalul Clinic Districtual Salekhard. Rapoartele nu au putut fi verificate.
Navalnîi a fost arestat și închis în 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde s-a recuperat cu succes după otrăvirea cu noviciok.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu