Aleksei Navalnîi, opozantul rus al regimului de la Kremlin, a fost mutat din colonia penală IK-2 într-o locație necunoscută.
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din centrul de detenţie unde fusese încarcerat luna trecută, aflându-se în prezent într-un loc necunoscut, a anunţat vineri unul dintre avocaţii săi, transmite Reuters.
Avocatul Vadim Kobzev a explicat că l-a vizitat pe Navalnîi joi, dar un alt avocat a încercat să îl vadă pe acesta vineri, când i s-a spus că opozantul rus a fost mutat în alt loc.
Închisoarea a precizat că el nu este acolo şi asta e tot'', a declarat Kobzev pentru Reuters, adăugând că joi starea sănătăţii lui Aleksei Navalnîi era bună.
Navalnîi (44 de ani), unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost mutat dintr-o închisoare moscovită pentru a efectua o pedeapsă de doi ani şi jumătate în urma unei decizii judecătoreşte considerate de Occident drept motivată politic.
El a fost iniţial ţinut în penitenciarul Kolciughino, din regiunea Vladimir, la nord-est de Moscova. Agenţia de presă TASS relata la acea vreme că opozantul este ţinut acolo pentru carantină înainte de a fi mutat în centrul de detenţie IK-2, situat de asemenea în regiunea Vladimir.
Pe de altă parte, zeci de ţări i-au cerut vineri Rusiei să îl pună în libertate pe Aleksei Navalnîi, susţinând că încarcerarea sa este ilegală şi cerând o anchetă asupra otrăvirii sale, anul trecut.
Într-o declaraţie citită de Polonia la Consiliul ONU pentru drepturile omului, la Geneva, cele 45 de state semnatare, printre care multe ţări europene şi Australia, Canada şi Japonia, afirmă că acţiunile autorităţilor ruse contra liderului opoziţiei sunt inacceptabile şi motivate politic.
Îi cerem Federaţiei Ruse eliberarea imediată şi necondiţionată a dl Navalnîi şi a tuturor celor deţinuţi în mod arbitrar şi ilegal, inclusiv pentru exercitarea libertăţii de adunare paşnică şi de asociere, a libertăţii opiniei şi de exprimare şi a libertăţii religiei şi credinţei, indică declaraţia comună.
Cunoscut pentru anchetele sale anticorupţie ce vizau elita politică rusă, Navalnîi s-a simţit rău pe 20 august anul trecut, în timp ce se întorcea cu o cursă aviatică din oraşul siberian Tomsk spre Moscova şi a fost internat de urgenţă la Omsk, un alt oraş din Siberia, înainte de a fi evacuat spre Berlin, după lungi dispute între susţinătorii săi şi medicii ruşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu